Moni STĂNILĂ

RAS / putin

 

 

 

de două ori mai în spate

 

 

viaţa mea e un tren în viteză

care îţi traversează cu ură antebraţul

mă aduni în căuşul palmei şi-mi spui gândăcel

 

dar

soarele casei mele e cu dinţi

te prinde de palmă înainte să moară

înainte să-ţi intre în piele cu secera în mână

 

tot ce mai poţi spune mi se lipeşte de gură

îndepărtează cuţitul culorile astea prinse de sânge

îmi despică buza

 

îndepărtează pleoapa de gips de pe puls

 

..........................

 

un soare cu dinţi mi-am construit lângă casă

pe uşă cum făceau strămoşii

mi-am construit un soare în areolă

 

 

încleştarea asta nu e îmbrăţişare

 

ne atingem palmele prin sticlă

o spargem

ne urcăm pe case

şi de acolo sărutul se transformă

în altă fereastră

 

niciodată atâta furie

niciodată unghile noastre n-au fost

atât de înfipte în haine

 

e atâta dragoste în mişcarea circulară

pe care ne-o etalăm ca la coride

noaptea când ceilalţi s-au scurs beţi pe lângă ziduri

 

suntem străini şi purtăm în noi

scârba pentru orice sistem

 

fără bani în centrul europei

încleştarea asta nu e îmbrăţişare

 

e un gest sinucigaş calm calculat

de parcă

ne-ar toarce cu nepăsare

o mâţă neagră şi oarbă în poală

 

 

 

şi nu o să îţi vină să crezi că

 

 astăzi am să dansez cu tine în piaţa unirii

o să strivim terasele

şi o să umplem lumea de copii

într-o singură noapte

 

o să nasc prin fiecare por al pielii

copiii care mâine vor refuza intrarea în europa

şi vor fraterniza cu ruşii

 

o să fiu o femeie împlinită

când fiii mei îmi vor rosti numele în limba

lui Stavroghin

când tu vlăguit nu vei mai fi decât imaginea

mamei lor străină şi moartă

 

 

 

ceva ce îmi creşte în cap

 

e atâta lume în încăperea asta

ochii mei caută un spaţiu gol

un punct de sprijin

 

inspir adînc

e ceva ce îmi creşte în cap ca o cobră

sunt cuvinte de pe holul spitalului

limba lui Lenin nu e limba rusă

 

o mie de colţuri colorate

care se lipesc de trupul bolnavului

şi îi caută sufletul

 

 

 

autoportret

 

luni

 

trei ani la rând am trecut

pe la toate femeile din oraşul ăsta

am iubit toate femeile de aici

de la cele tinere până la cele bătrâne

 

mă furişam prin crăpăturile uşilor

cu cravata mea din orient

şi le iubeam până mi se făcea milă

de ochiul lor crud

şi mărit

 

până când

într-o noapte

am ajuns la mama

aproape să n-o recunosc

ghemuită lângă pat

ca un om care a ucis din greşeală

 

marţi

 

vinul e singura revelaţie

toate femeile sunt una şi aceeaşi

 

nu contează care

 

trântite în fotolii uzate

cu un parfum puternic în piele

vinul e revelaţia supremă

am să mă smulg de aici

am să caut

între staţiile de tramvai femeia

cu părul tăiat

care umblă desculţă în parcuri

femeia fără sâni

care traversează strada cu un baston alb

femeia cu haine

făcute din pături

 

am s-o îmbăt cu sânge de ţapi

şi am s-o aduc aici

în patul mamei

 

miercuri

 

o privesc de departe cum îşi leagănă fustele

incomodând trecătorii

frumuseţea mişcării

la prima vedere

anulează surplusul de carne

îşi ţine buzele depărtate

 zâmbeşte larg

în stânga şi în dreapta

 

genele ei leneşe coboară din istorie

din evantaiele spaniolilor

gura şi şoldurile îmi încălzesc sîngele

vine

cu o lipsă totală de frumuseţe

şi cu pretenţia că îţi dă tot

 

 

 

pup

                        excurs la autoportret

 

stăm pup. miha omoară furnici şi eu le mănânc.

 

stăm pup. miha aprinde ţigări şi eu le fumez.

 

stăm pup. miha îmi dă pe furiş o gură de vodkă.

 

stau pup miha! mi-e frică să mă ridic în picioare

de acolo lumea pare mare şi rea

Dumnezeu e privit ca hipopotamul vişiniu de pluş

de care m-am agăţat când ai plecat de acasă

 

miha eu nu am curajul să fac dragoste

să lipsesc de la liturghie să mă duc acasă în vizită

nu am curajul să îmbrăţişez copiii tăi

 

am rămas aici lângă grădina lui nea Trandafir

cu furnicile ţigările şi vodka

 

stau pup miha

şi ăştia care stau în picioare nici nu ştiu

că sunt pregătită să mă întind

 

 

 (la tv

 

palma are o pată vişinie ca o gură

o trec peste frunte

 

agăţ anunţuri publicitare scaune pentru invalizi

şi supe instant aduc tot ce contează

pentru ştirile de mâine)

 

 

pentru că nu a meritat

 

 mallul e lângă groapa comună iar

uneori de la subsol liturghia se aude în ritm

de Jean Paul

 

stau pe gardul înalt şi fumez o ţigară

cântecul puşcăriaşilor

se întinde peste baltă

 

 

 

roşu

 

 undeva în moscova nişte fetiţe cu cordeluţă

pe scenă

entuziasmul lor mă zdruncină

 

în memorie

îmi sună un cântec vechi din copilărie

 

mă ridic agitîndu-mi braţele  ’n aer

ies

îmi strâng tâmplele cu genunchii

simt  în strânsoarea lor

un obiect străin

 

acum mi se pare că sunt în unirii

lângă ecranul uriaş

instalat pentru spectacol

 

 

 

 

dnd

 

dnd pe fiecare uşă

de parcă înăuntru nu se beau cafele prin decolteu

şi din cauza asta

aşa nervi mă apucă încât îmi simt

buricele degetelor amorţite cu totul şi explodez

în o mie de confetti

 

dnd e mereu pregătit să prindă

balonaşe de săpun cu limba

nu mai vreau să trăiesc deloc

într-o ţară cu uşi dnd

pentru mine şi toţi cei

care şi-au pierdut C.I. într-o zi din martie

când ploua cu piatră

am să răstorn birocraţia

chiar dacă am să rămân şomeră

ca atunci când lucram la bandă 12 ore pe zi

în fabrica de sticlă din Tomeşti

 

şi

 

acum fereastra-i prevăzută cu gratii ruginite

tu nu ajungi în dreptul ei

dar îmi vorbeşti prin gesturi

pe vârfurile picioarelor

 

vreau să fiu un balonaş de săpun

invizibil care trece prin toate uşile

 

 

 

alteori RAS putin

 

RAS

putin scurmă prin bucătărie

după cafea şi ţigări

 

- alteori se loveşte cu fruntea de ziduri şi râde -

 

se admiră în oglindă şi se felicită

negreşit*

 

*( mai are şi prostul obicei de a intra pe furiş în viaţa altcuiva cu un păr lung foarte foarte frumos şi după ce împart o pâine, ies pe uşă cu capetele pansate şi o apucă aiurea, cu câte un organ intern de-al celuilalt, pitit bine în cerul gurii)

 

apoi rasputin

iese din bloc cu mai multe sticle

de plastic sub braţ

şi se îndreaptă spre autobuz

 

- alteori se loveşte cu fruntea de maşini şi râde -

 

ia autobusul

oamenii se dau la o parte

 

- alteori

 

rasputinul

ieşit din dulapul meu

îmbrăcat cu hainele mele

aranjat cu ochii mei

 

se loveşte cu fruntea de inima lor şi plânge –