Vladimir Maiakovski


Și totuși


(traducerea de Leo Butnaru)




Strada se prăbuși ca o sifilitică.

Râul- voluptate, salivare, prelinsă urâțenie.

Lăsându-și lenjeria pân-la ultima frunză

Grădinile s-au tolănit destrăbălate-n iunie.

 


De cum ieșii în stradă,

Cartierul ars

Ca pe-o roșcată perucă mi-l apăsai pe cap.

Oamenii sunt înspăimântați- în gura mea

Mișcă din piciorușe un țipăt nerugumat.

 


Dar nu voi fi judecat, nu voi fi lătrat –

Ca unui proroc, flori mi-or presăra pe urme.

Chiar și ăștia, căzuți în nas, știu:

eu sunt poetul vostru anume.

 


Precum crâșma, groaznică mi-i judecata voastră!

Prin case-n flăcări și deplină risipire

prostituatele duce-m-or pe brațe ca pe o sfințenie

spre a mă arăta domnului întru-ndreptățire.

 


Și dumnezeu va plânge peste cărțulia mea!

Nu cuvinte, ci tremur înghețat în bulgări grei;

apoi va alerga prin cer cu versurile-mi subsuoară

și, sufocându-se, le va citi cunoscuților săi.


(1914)

 

 

(selecţionerul lunii noiembrie 2016 la

TIUKpoemul săptămînii

este Virgil Botnaru)