Claudiu Komartin


Fii pe pace, tătucă...

 


Câtă suferinţă poţi îndura înainte să te decizi?
Cea mai frumoasă moarte vine în zori,
după multe nopţi albe în care oroarea
s-a cernut în noi ca făina la moară.


Aerul e bâhlit de atâta suferinţă
şi de la bocancii tăi vechi lăsaţi pe pervaz.
În bocancii ăştia ai traversat mlaştini şi dune,
iar acum îi ţii lângă pat ca să nu uiţi prin ce ai trecut
şi visezi că într-o dimineaţă te vei scula,
îi vei încălţa şi vei fi din nou slobod.


Iubesc bocancii tăi vechi de dezertor
pentru că vor fi ultimul lucru pe care îl vei vedea
înainte să închizi ochii.
Iubesc pielea lor roasă, şireturile rupte
şi tălpile ferfeniţite
pentru că sunt o parte din tine,
sunt o parte din respiraţia ta întretăiată
şi din veninul gros pe care îl scuipi cu năduf
în ligheanul de lângă pat.


Tu eşti bocancii tăi ponosiţi care
acum nu mai pot face nimănui vreun rău.
Încheietura îngălbenită a mâinii tale
se-ntinde după bocancii iubiţi
cum se întindea cândva după toporişcă sau fierăstrău.


Fii pe pace, tătucă, ştii doar
că în ei te vom încălţa la sfârşit:
mai aveţi de trecut prin multe-mpreună.

 

(selecţionerul lunii octombrie 2016 la

TIUKpoemul săptămînii

este Dumitru Crudu)