Dimitrie Stelaru


Înger vagabond


Noi, Dimitrie Stelaru, n-am cunoscut niciodată Fericirea,
Noi n-am avut alt soare decât Umilinţa;
Dar până când, înger vagabond, până când
Trupul acesta gol şi flămând?


Ne-am răsturnat oasele pe lespezile bisericilor,
Prin păduri la marginea oraşelor -
Nimeni nu ne-a primit niciodată,
Nimeni, nimeni...
Cu fiecare îndărătnicie murim
Şi rana mâinilor caută pâinea aruncată.



Marii judecători ne-au închis
Stăruind în ceaţa legilor lor;
Pe frunţile noastre galbene au scris:
"Vagabonzi, hoţi, nebuni. Lepădaţii noroadelor.
Casa lor e temniţa. Puneţi lacăte bune fiarelor."



Odată-poate cu înfriguratele zori vom sângera
Şi spânzurătorile ne vor ridica la cer.
Dar lasă, Dimitrie Stelaru, mai lasă!
Într-o zi vom avea şi noi sărbătoare -
Vom avea pâine, pâine
Şi-un kilogram de izmă pe masă.


(selecţionerul lunii septembrie 2016 la

TIUKpoemul săptămînii

este Andrei Crăciun)