Constant Tonegaru


Femeia cafenie


Femeia pe care la Brăila am iubit-o
într-o cameră de hotel
purta pantofi verzi din piele de șarpe
și avea nasul turtit. Era o mulatră.
Cum venise aici, habar n-am.
părinții, bunicii purtaseră poate odată
în nări un inel.



Gura îi era ca o ventuză.
Sânii fierbinți ca niște pâini.
Ochii tulburi.
Îmi era trupul claviatura pentru dânsa.
Numai mâinile îi erau reci,
reci de gheață
și degetele cu vârfuri rotunde
alunecau pe mine ca boabe de struguri.



Îmi șoptea:
- La Peru mi-a fost amant un spaniol.
La Santa Clava avea plantații de zahăr.
Un altul cu favoriți în U.S.A.
cincizeci de puțuri cu petrol la Smakover,
dar amorul pentru pielea mea cafenie
s-a lichidat cu două destupări de pistol.



Am iubit la Brăila o mulatră.
M-a iubit?... M-a mințit?
Vedea - cine știe - în mine un altul?
Avea sâni fierbinți si mâini reci de gheață
Era prin noiembrie. Pe Dunăre dospea ceața.
În port la lumini de fanare
robii descărcau un vapor de lignit.

 

(selecţionerul lunii septembrie 2016 la

TIUKpoemul săptămînii

este Andrei Crăciun)