Radu Nițescu


 

(din vol. Dialectica urșilor,

în pregătire la Casa de Editură Max Blecher)


 

A fost o vreme cînd fiecare
avea tatăl cel mai puternic,
fiecare știa, dacă tații din cartier
s-ar lua la bătaie,
al lui ar rămîne ultimul în picioare.
S-a dus, și acum urc pe lîngă tata
scările la spital.
Paznicul se uită în cealaltă parte,
și urc în ritmul lui, încet,
cîrje sună urît, dacă vrei
putem inventa alt cuvînt.
În sala de așteptare,
taică-miu e mic și speriat și
se ține greu pe picioare,
între alte zeci care caută
doctorul din priviri.
Nu prea știu ce să zic, ce să fac,
a sărit o siguranță.

Sînt două pietre,
măricele,
mi-a dat un medicament și
cînd se termină, mai vedem.


 

(selecţionerul lunii mai 2016 la

TIUKpoemul săptămînii

este Bogdan Munteanu)