Alex Văsieș


Bucuria grădinarului

(poemul face parte din volumul Instalația, în curs de apariție la Cartea Românească)


Nu fac nimic toată ziua, mor în facultate.

Munţii ce domină oraşul sînt mai bogaţi dimineaţa,

cînd lupinii se retrag după ce au luminat toată noaptea

ca nişte zgîrie-nori, cînd racheta rătăcită

schimbă totul în dealuri italiene.


În dreptul lor, muzica din căşti ajunge la calitatea ei

cea mai proastă, 2 secunde linişte, pe unde ies

amiezele călduroase, perii încep să se dezgheţe.

Eu cred că se întrerupe pentru că cineva mă caută,

dar nimeni nu face nimic toată ziua, un fel de ceaţă

pluteşte în cap şi mi-e ruşine să mă uit în ochii colegilor.


O fată, Alexandra, are o bluză cu pisică pe abdomen,

şi cînd aude numele băiatului care a futut-o de mult,

în cramă, un ciocănel în gura pisicuţei o scoate din sală,

injectîndu-i ochii cu apă înverzită de lintiţă.

Îi spulberă tranziţiile.


Cealaltă fată are o inimă aurie, străpunsă de o dungă

de transpiraţie deasupra buricului. Inima aurie îi pune piedici,

gîfîie cînd ajunge acasă, singurul lucru care o înduioşează

e propria respiraţie – într-o buclă temporală, neajutorată, spre moarte.

Ferită de îngheţ, muşcata Eva, din Grupul Îngerilor, are bucle

bogate, mirosul ei de lămîie îndepărtează ţînţarii.


Şi totuşi ele spun Fantasy Hot Pink şi Glow in the Dark.

De ce vă chinuiţi voi, fetelor, la prima oră?

De ce vă chinuiţi, în loc să ne păstrăm pentru

mai tîrziu, cînd s-ar deschide o mică primăvară,

unde ne-am putea adăposti?


Frigul a omorît cactuşii iarna trecută, doar rîul peste pajişte

şerpuieşte în arabescuri inegale.

Fiţi voi forţa mea proaspătă, speriate în tufele de buxus.

Departe, focuri mari de ierburi, fumegînd pe coline.

Unde imaginea încetează, cresc trestii lungi cu frunze tăioase.

Nu vă bateţi joc de mine

fiindcă mă dau pe lîngă voi ca Lonicera flamă-aurie.


Mai bine să facem ture pe cîmp, curse după fluturii galbeni,

pe lîngă obloanele mucegăite. În jurul bolovanilor încadraţi de urzici,

să ne sufocăm în macii de la marginea lanului de grîu.

Să vînăm guzgani, dacă nu, să găsim tunelul din rapiţa sălbatică.


Trecerea spre căsuţa din bambus, unde vă ofer prietenia delicată

a frăţiorului care va culege pentru voi fructe roşii,

desculţ prin nisip vă aduce un cuib călduţ de pasăre.

Spuneţi voi gîndurile mele, – le-am gîndit în urmă cu o lună.

„Un val care la sfîrşit iese din sinusoidare, se nivelează

şi ne linişteşte pentru că ni se pare că-l putem imita.”


Spre seară, abia, Dumnezeu să ne culce la pămînt

ca pe grîul verzui, într-o stagiune intermediară.

Curentul de la mal să fie contragreutate, să nu putem

pleca, să ne strice de tot încrucişările nesperate.

 


(selecţionerul lunii aprilie 2016 la

TIUKpoemul săptămînii

este Marius Conkan)