Ana Donțu

Cadrul 25

(trei fragmente)


stăm în semiobscuritate pe canapea

în jurul nostru se vorbește se râde

e muzică

veselia lor ne protejează

tragem din țigări și ne uităm la fumul care ne învăluie

într-o amorțeală ca înainte de somn

îmi simt doar umărul drept lipit de brațul tău stâng

doar coapsa mea dreaptă lipită de coapsa ta stângă

toate simțurile se adună acolo ca și cum ai da drumul unui magnet

într-un vas cu pioneze


în camera de la mansardă sub geamul din acoperiș

văd norii pe cer luând forma chipului tău

vântul îi poartă mai departe

îți întinde pe față un rânjet


[…]


am toate motivele să mă înfurii

toate argumentele să arunc borcane de la geam

să cad pe jos să fac isterie


dar singura dată când am dat cu pumnul în perete

am nimerit peste întrerupător

și lumina care a țâșnit din bec

m-a făcut să-mi fie rușine


[...]


am văzut draperiile devenite spre seară

niște brațe atârnând pe lângă corp


cum răul intră prin vizor

și nimic de partea cealaltă


(totul se petrece în colțurile încăperilor

pe sub mese

în spațiile dintre dulap și perete

dintre pat și podea

dintre palmă și obraz)


când apa picură din robinet

aici nu rămâne nimic

iar cuvintele eliberează sunt o baie

din care ieși întotdeauna mai murdar

decât ai intrat


(selecţionerul lunii aprilie 2016 la

TIUKpoemul săptămînii

este Marius Conkan)