Ana Donțu
Cadrul 25
(trei fragmente)
stăm în semiobscuritate pe canapea
în jurul nostru se vorbește se râde
e muzică
veselia lor ne protejează
tragem din țigări și ne uităm la fumul care ne învăluie
într-o amorțeală ca înainte de somn
îmi simt doar umărul drept lipit de brațul tău stâng
doar coapsa mea dreaptă lipită de coapsa ta stângă
toate simțurile se adună acolo ca și cum ai da drumul unui magnet
într-un vas cu pioneze
în camera de la mansardă sub geamul din acoperiș
văd norii pe cer luând forma chipului tău
vântul îi poartă mai departe
îți întinde pe față un rânjet
[…]
am toate motivele să mă înfurii
toate argumentele să arunc borcane de la geam
să cad pe jos să fac isterie
dar singura dată când am dat cu pumnul în perete
am nimerit peste întrerupător
și lumina care a țâșnit din bec
m-a făcut să-mi fie rușine
[...]
am văzut draperiile devenite spre seară
niște brațe atârnând pe lângă corp
cum răul intră prin vizor
și nimic de partea cealaltă
(totul se petrece în colțurile încăperilor
pe sub mese
în spațiile dintre dulap și perete
dintre pat și podea
dintre palmă și obraz)
când apa picură din robinet
aici nu rămâne nimic
iar cuvintele eliberează sunt o baie
din care ieși întotdeauna mai murdar
decât ai intrat
(selecţionerul lunii aprilie 2016 la
TIUKpoemul săptămînii
este Marius Conkan)