Omar Khayyam

Catrene (selecții)



Natura cu-ale sale stihii și elemente,
Sofismul și-adevărul - îmi sunt indiferente.
Dă-mi vin și-atinge harfa cu modulații moi
Asemeni cu-ale brizei ce trece ca și noi.

*

Mai toarnă-mi vinul roșu ca un obraz de fată.
Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare.
Căci, în afara cupei, Khayyam azi nu mai are
Măcar un singur prieten cu inima curată.

*

Fii vesel, căci tristețea o să dureze pururi.
Mereu aceleași stele s-or învârti-n azururi.
Din cărămizi făcute din trupul tău, n-ai teamă,
Se vor zidi palate pentru neghiobi de seamă.

*

Avui vestiți maeștri. Făcusem mari progrese.
Când mi-amintesc savantul ce-am fost, azi îl compar
Cu apa ce ia forma impusă de pahar
Și fumu-n care vântul năluci ciudate țese.

*

Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii,
Iar moartea n-o să-i schimbe rotundul și splendoarea.
Și nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii:
Ce sens avu venirea? Și-acum, ce sens plecarea?

*

Privește cedrul mândru: atâtea brațe are!
Dar nu ca să cerșească, ci ca s-adune soare.
Și limbi nenumărate au nuferii și crinii.
Vorbesc însă limbajul tăcerii și-al luminii.

*

Mă dojeniți că veșnic sunt beat. Ei bine, sunt!
Necredincios mă faceți. Și ce dacă-i așa?
Puteți orice să spuneți pe socoteala mea.
Îmi aparțin. Pricepeți? Și sunt ceea ce sunt!

*

Acest vas fu odată un biet îndrăgostit
Gemând de nepăsarea unei femei frumoase.
Iar toarta era brațul ce mângâia mâhnit
Suavul gât cu-atingeri ușoare, de mătase.

*

Noi nu vom ști vreodată ce ne așteaptă mâine.
Tu bucură-te astăzi! Atâta îți rămâne.
Ia cupa și te-așează sub luna de cleștar,
Căci mâine poate luna te va căta-n zadar.

*


Nimic nu mai m-atrage. Dă-mi vin! În astă seară
Cea mai frumoasă roză din lume-i gura ta.
Dă-mi vin! Să strălucească aprins la fel ca ea!
Căința mea să fie ca bucla ta, ușoară.

*

Trăiesc iar anii tineri. Aprinsul tamâios
În flăcări să mă ardă, căci, iată, vine ceața.
Vin! Nu importă care. Nu sunt pretențios.
Pe cel mai bun găsi-l-voi la fel de-amar ca viața.

*

Am întrebat Savantul și-am întrebat și Sfântul,
Sperând c-au să mă-nvețe suprema-nțelepciune.
Și dup-atâta râvnă atât se poate spune:
Că am venit ca apa și-o să plecăm ca vântul.

*


Acum din fericire doar numele persistă.
Iar cel mai vechi prieten tot vinul nou rămâne.
Mângâie cupa plină. E singurul tău bine
În ora asta goală, în ora asta tristă.

*

Viața se grăbește, rapidă caravană.
Oprește-te și-ncearcă să-ți faci intensă clipa.
Nu mă-ntrista și astăzi, făptură diafană!
Mai toarnă-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa.

*


Olarul stă în fața roții. Cântă.
El modelează șolduri de ulcioare.
El cranii mândre de sultani frământă
Și ofilite mâini de cerșetoare.

*


De ai alăturea de tine două măsuri de vin și-o cupă,
Să bei în orice adunare, și când ești singur iarăși bea!
Căci Cel ce face și reface tot ce-i în lume nu se-ocupă
Nici de musteți ca ale tale și nici de bărbi cum e a mea.

*

Grăbite ca și apa și repezi ca un vânt
Ce-aleargă prin pustiuri, fug zilele-mi puține.
Și, totuși, două zile indiferente-mi sunt:
Ziua de ieri și ziua care-o să vină mâine.

*

Privește! Trandafirul se leagănă în vânt.
Ce pătimaș îi cântă de sus privighetoarea!
Bea! Ca să uiți că vântul va scutura azi floarea
Și va lua cu dânsul fermecătorul cânt.

*

Te chinuiește gândul că faci mereu păcate.
Din orice bucurie o vină ți-ai făcut.
E fără rost tristețea, Khayyam, căci după moarte
Veni-va sau iertarea sau neantul absolut.

(selecţionerul lunii martie 2016 la

TIUKpoemul săptămînii

este Mugur Grosu)