Tristan Tzara


Omul aproximativ


(I - fragmente)

[în traducerea lui Ion Pop]


duminică greu capac peste clocotul sângelui

săptămânală povară ghemuindu-se

căzută-n lăuntrul ei regăsită

clopotele răsună fără noimă și noi la fel

răsunați clopote fără noimă și noi la fel

ne vom bucura auzind zgomotul lanțurilor

pe care le vom face să răsune în noi împreună cu clopotele

(...)

clopotele răsună fără noimă și noi la fel

ochii fructelor ne privesc cu atenție

și toate faptele noastre sunt controlate nimic nu-i ascuns

apa râului și-a spălat atât de mult albia

ea duce cu sine linele fire ale privirilor care

au lâncezit la picioarele zidurilor în baruri au lingușit viețile

i-au momit pe cei slabi au legat ispite au secătuit extaze

au săpat în adâncul vechilor variante

(...)

clopotele răsună fără noimă și noi la fel

grijile ce le purtăm cu noi

care-s veșmintele noastre lăuntrice

îmbrăcate în fiece dimineață

descheiate de noapte cu mâini de vis

împodobite cu zadarnice rebusuri de metal

curățite în baia peisajelor circulare

în orașele pregătite pentru măcel pentru jertfă

lângă mările care mătură zările

pe munții cu neliniștite asprimi

în satele cu nepăsări dureroase

cu mâna grea pe creștet

clopotele răsună fără noimă și noi la fel

plecăm cu plecările sosim cu sosirile

plecăm cu sosirile sosim când alții pleacă

(...)

clopotele răsună fără noimă și noi la fel

umblăm ca să scăpăm de furnicarul drumurilor

cu un flacon de priveliște o boală una singură

o singură boală pe care-o cultivăm moartea

știu că port melodia în mine și nu mi-e frică de ea

port moartea și dacă mor moartea va fi aceea

care mă va purta în brațele ei nevăzute

gingașe și ușoare precum plecarea fără motiv

fără amărăciune fără datorii fără păreri de rău fără

clopotele răsună fără noimă și noi la fel

de ce să căutăm capătul lanțului ce ne leagă de lanț

răsunați clopote fără noimă și noi la fel

vom face să răsune în noi paharele sparte

monedele de argint amestecate cu falsele monede

rămășițele sărbătorilor izbucnind în râs și-n furtună

la porțile cărora s-ar putea deschide prăpăstiile

mormintele de aer morile măcinând oasele arctice

aceste sărbători care ne duc capetele în cer

și scuipă pe mușchii noștri noaptea de plumb topit

(selecţionerul lunii martie 2016 la

TIUKpoemul săptămînii

este Mugur Grosu)

Tristan Tzara, pictură de Robert Delaunay.

Museo Nacional Centro de Arte Reina Sofia, Madrid (foto: m.vklvsk)