Liviu G. Stan

 "Yima”, Ed. Brumar, Timişoara, 2008

 

din ciclul "în haine de marchiz"
 
 
Există un magnetism
la distanţă
de un râu cenuşiu
traversat de gondolieri
şi-un prinţ mascat
ţopăind deasupra arcadelor
de deasupra
somnului
 
Un magnetism
deşertic
ce uneşte
saltimbancii voodoo
şi doar acolo
simt serenitatea
anticamerei uterine
acea tăcere ţiuitoare
înăuntrul căreia
mă pot accepta aşa cum sunt:
 
Un schizoid
cu buză de iepure
din fruntea căruia
la ore fixe
se deschide o portiţă
şi iese un înger
îmbrăcat în latex
şi suflă într-o
trompetă înfundată
cu fluturi
torenţiali
 
 
din "Suleika"
 
 
Dimineaţă de dimineaţă
executam pentru tine
dansul de la
Chiase-Dieu
cocoţat
epe nişte
picioroange
 
Înmuiai
o lalea în apa ochiului
mulţumindu-mi
printr-o piruetă
şi
laleaua devenea
neagră
 
 
 
din "yima şi sfera de zăpadă albastră"
 
 
Când am părăsit
complexul piramidelor de mâl
târând blana
unui berbec galben
suleika
pe atunci o fetiţă costelivă
mi-a dăruit
un surtuc zimţat
spunându-mi că acesta
mă putea strecura
prin orice crăpătură
ştiam de-atunci
că va fi
şi ea cândva
o femeie vesperală
 
Când am părăsit
complexul
nici măcar nu-mi mai aminteam
acea esenţă vegetală
a copilăriei
sau săriturile
în luna plină
 
Însă-mi aminteam cu exactitate că
aici doar cadavrele
mai avea zâmbete pure
şi
momentul în care
mulţi dintre locuitorii complexului
şi-au vârât capetele
în pământ
ruşinaţi de singura fiinţă trezită
ce păşea printre ei
cu stomacul spintecat
cu măruntaiele umflate
ca nişte eşarfe albe
în bătaia unui zefir despletit
 
Doar o singură
dată a trecut
 
 
 
 
Detalii despre carte:
 
- textul de pe coperta a patra, scris de Cristian Robu-Corcan:
"Yima indică modul în care îţi poţi pierde inocenţa printr-o refulare greşită. Asta în care refularea nu are valoare proprie, ci este doar mijloc. De aici vine, probabil, încântarea şi durerea unei poezii sinucigaşe, ruptă de orice context şi dusă dincolo de siguranţa mărturisirii de sine. Apoi toată tevatura de forme, sensuri şi semne, structurată în capitole de neînţeles pentru cei care râd zgomotos şi perfect inteligibile pentru cei care doar zâmbesc. Dacă starea ar putea fi numită atitudine, atunci Liviu G. Stan s-ar număra printre puţinii care nu vor să se recomande. Retractilitate - acesta e cuvântul de ordine interioară. Nici etică, nici morală, nici autenticism. Doar promisiunea de " a nu participa", ca o declaraţie travestită în gestul ferm de a ieşi din lume"
 
- născut la 8 martie în Brăila; student anul III al Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii Hyperion, Bucureşti; alte reviste în care am mai publicat în afară de Tiuk: România Literară şi Luceafărul.