DUBLU INTERVIU despre „Basmul Prinţesei Repede-Repede”

de Bogdan Romaniuc, „Suplimentul de cultură”
 

„În basme trucurile nu țin!”

Interviu cu poetul Emil Brumaru

 

 

- Cum a început colaborarea cu Veronica D. Niculescu?

 

- Simplu: Veronica D. Niculescu are un blog, Floribunda, eu am un blog, Hobbitul. Mi-au plăcut numele blogului și conținutul dintr-un foc! La postările mele, a răspuns... sau eu la postările ei, am răspuns… și tot așa până ce, fiecare, lacom, ca să poată scrie pe îndelete, s-a dublat, s-a triplat… în mai multe personaje, turuind întruna, creind tărăboaie verbale (noi ghicind că suntem aceiași, indiferent de regnuri și de alte chestii cu pălăriuțe… cu lăboanțe… și solzi… cu lalele…). Plus că de câte ori îmi da replica O elevă, hop! apărea și „Tupeistul”, un necunoscut ce-mi știa tipicurile și mă enerva cu o regularitate de pendulă plasată-n arhondaric…

 

- „Basmul Prințesei Repede-Repede” este o carte scrisă la patru mâini. O versiune scurtă a poveștii este cea în versuri, iar pentru cei care nu se grăbesc „povestea se întinde” în proză. Credeți că această combinație poezie-proză este soluția potrivită pentru cititorul de astăzi?

 

- Eu (nu știu dacă la fel și Veronica D. Niculescu) nu m-am gândit niciodată la eventualul cititor sau la cititoarea de azi, de mâine, de anțărț… (ca dovadă - “Tupeistul” mă încurca!). Ba nu, mint! Eram atent la o singură cititoare, cea care-mi și răspundea, Floribunda! Diferența de viteză, după mine, face deosebirea dintre proză și poezie. Proza-și permite luxul, ceremonialul  lentorii nostalgic ondulate, al amânării descrise minuțios… Poezia are scurtcircuite rapide, fluturii marmeladizează crinii, melcii abstrag bulionul din îngeri ș. a. m. d. Firul acțiunii, schema construcției, a călătoriei, cu dealuri și văi, le-a dat Veronica D. Niculescu. Spațiul și timpul sar coarda și scot limba la noi, harnicii “povestuci” pitiți în căsuța din copac ca într-un adăpost afectuos, fabulos. În economia basmului, firește, proza e scrisă de Veronica D. Niculescu, versurile de mine. Nu am intrat niciodată unul în domeniul celuilalt! Principală a fost îmbinarea lor, capilarizarea bucuroasă, hrănirea ambelor genuri cu același sânge voios, entuziast. Și iarăși, Veronica D. Niculescu, forfotind de idei (Lentmania și Franția sunt invențiile ei!) , a “montat” întregul.

- „Povestea pentru adulți” promisă pe copertă, în afara unor imagini mai „decoltate”, este de fapt un basm plin de poezie, cu zmei, pitici, prințese si ciupercuți. A fost acesta un truc, o încercare de a atrage atenția cititorilor?

 

- Adăugarea sintagmei ”O poveste pentru adulți” e sugestia redactorului cărții care, probabil din pudoare, nici nu-i divulgat în caseta volumului! Imaginile ce vi se par puțin “decoltate”, sunt, de fapt, versiunea hard a basmului în viziunea domnului Mircia Dumitrescu. În basme trucurile nu țin, acolo se întâmplă numai lucruri normale! De exemplu: un izvor are barba verde! Ăsta e truc? Deloc! Toată lumea se întâlnește, când vrea  și când nu vrea, pe trotuare, prin fața chioșcurile de ziare, în librării, prin ganguri, cu anumiți balauri având diverse capete, buzunarele șiroiesc de ceață și suspine, cravatele sunt legate de gât ca să nu zboare cu tot cu sufragerii, zânele dau iama prin piețele de zarzavaturi ca să cumpere lobode fragede, bune de dres, la gust și la aromă, băltuța umană a ciorbelor… Basmul e culmea firescului! Te dai, dezinvolt, de trei ori peste cap în Piața Unirii și ajungi fericit la balamuc. Minunat! Nu e cumplit de normal? Capeți prieteni ce-ți aduc portocale și minole, ceasuri cu zgărduță, flașnete minuscule, biloanțe, cioburi de sifon și scoici, enciclopedii de halva, icre de manciuria, ciuperci marinate, somon și batog, de-ți vine să citești numai Cehov corespondând elegiac cu Lika! Posibil ca fiecare din noi să avem o profundă dorință amoroasă de-a fantaza, încredințați veșnic într-un final blând, cu castraveciori murați pe cerul gurii și perne dodoloațe sub cap. În fond, viața-i un Brotak!

 

 

_______________________________________

 

 „Cititorul este invitat la o petrecere intimă”

Interviu cu prozatoarea Veronica D. Niculescu

 

 

 

- Cum a început colaborarea cu Emil Brumaru?

- A fost odată o seară de martie. Anul trecut, după ce postasem pe blog un basm alcătuit din multe poze şi puţin text - o călătorie cu un pitic, răvaşe, un copac în formă de Y, un hotar şi o prinţesă - domnul Emil Brumaru a zis că ar trebui să scriem un basm. Mai fuseseră şi alte propuneri de a scrie împreună, însă aceasta s-a potrivit mănuşă. Am spus „da” pe loc. Deja ţopăiam pe bloguri în pielea unor personaje, o parte din voci erau conturate, erau în noi. Dimineaţă, surpriză: primesc de la domnul Brumaru un poem. Se şi apucase de lucru! Însă, stupoare: basmul începea, dar se şi termina. Totul era spus iute, de la cap la coadă. Şi eu ce să mai fac? M-am plimbat, m-am gândit. Ce era de continuat, ce era cu graba asta? Eu scriu încet, rostogolesc ideile, scriu şi refac de o mie de ori... Aşa mi-a venit ideea ţărilor în care apele timpurilor curg diferit, aşa s-au născut Lentmania, lupta dintre Lentoare şi Grabă, şiragul de dealuri cu obstacole. Este vorba, de fapt, de ritmul diferit al prozei şi-al poeziei... Şi am scris, în acea zi, cel dintâi capitol, alcătuit doar din proză. Iar poemul de deschidere aveam să îl folosesc şi ca încheiere. Cu asemenea contradicţii incitante a înaintat vioaie povestea, cale de şapte dealuri.

Rubrica Diabloguri – colaborare care poate surprindea acum un an, în Suplimentul de cultură - s-a născut abia după ce, în taină, fusese scris basmul.

 

 

- Basmul Prinţesei Repede-Repede este o carte scrisă la patru mâini. O versiune scurtă a poveştii este cea în versuri, iar pentru cei care nu se grăbesc „povestea se întinde” în proză. Credeţi că această combinaţie poezie-proză este soluţia potrivită pentru cititorul de astăzi?

- Formula e dată de limbajele distincte a doi autori care s-au jucat pe o temă ce le aparţinea deja în egală măsură. Un poet a scris versuri, un prozator a scris proză.

Primeam în fiecare dimineaţă, cu o ritmicitate instigatoare, câteva sonete (de aici mi-a venit ideea ca Piticul să primească un scrisoret, două scrisorete). Emil Brumaru spunea că îmi trimite stafidele; să fac eu coca şi să cresc cozonacul. Eu vedeam că-mi trimite nestemate. Trebuia să construiesc coroana, să aşez pietrele preţioase într-o montură pe măsura frumuseţii lor. Aveam să fiu un bijutier demn de misiunea încredinţată?

Scriam partea de proză (nebănuite căile pe care mă purta câte un vers!), înnodam cozile limbajelor - cream structura, capitolele... Seara, când să răsuflu uşurată, domnul Brumaru mă descosea ce se va întâmpla mai departe, ca să ştie ce versuri va scrie dimineaţa. Ce-am de gând cu Căţeloiul, dar cu Piticul? Era mai nerăbdător ca Repede-Repede! Atunci îl exasperam cu dealuri după dealuri, reveniri, piruete, ca-n Lentmania prozei...

Cititorul, aşadar, e invitat la o petrecere destul de intimă. Invitat la care nu m-am gândit deloc când scriam; a fost plăcere pură, dans sincron fără spectatori.

 

 

- „Povestea pentru adulţi” promisă pe copertă, în afara unor imagini mai „decoltate”, este de fapt un basm plin de poezie cu zmei, pitici, prinţese şi ciupercuţi. A fost acesta un truc, o încercare de a atrage atenţia cititorilor?

 

- Nu, doar un avertisment pus de redacţie la final. Totuşi, nu-i un basm pentru copii. Iar unele ilustraţii sunt, într-adevăr, mult mai decoltate decât povestea.

Îi mulţumesc lui Emil Brumaru pentru libertatea şi încrederea oferite în alcătuirea basmului. Scrisul meu este egoist – nu arăt niciodată nimănui ceea ce scriu, nu particip la cenacluri, nu susţin lecturi, nu public tot. M-am temut trimiţându-i aşa de repede, de pe o zi pe alta, textele asupra cărora ştiam că voi reveni la infinit. Dânsul nu a intervenit însă niciodată pe partea de proză, cum nici eu, evident, n-am intervenit pe versuri. O menţiune: în proză am inclus şi trei-patru fragmente din vechi şi dragi dialoguri comune de pe blog, mult prelucrate – omagiu începuturilor.

Mulţumiri redactorului cărţii, Gabriel Cheşcu, şi Editurii Polirom care a dăruit basmului o rochie aşa de frumoasă.

 

_____________________

 

- „Basmul Prinţesei Repede-Repede” (Editura Polirom, 2009), evocă drumul Piticului Bun către aleasa inimii sale, Prinţesa Repede-Repede, aventurile prin care trec acesta şi prietenii săi în călătoria lor, cale de şapte dealuri, din Franţia în Lentmania, precum şi aşteptarea domniţei, nerăbdătoare să-şi îmbrăţişeze iubitul.

Textul este o combinaţie între proza semnată de Veronica D. Niculescu şi versurile lui Emil Brumaru.