Îmi place la nebunie să cânt şi ador să cânt oriunde, oricând şi în faţa oricărui public”,

Interviu cu Marco Tapani HIETALA, basist & vocal NIGHTWISH,

realizat de Carmina & Mihail VAKULOVSKI

 

 

- Sînteţi în turneul mondial de promovare al ultimului vostru album, „Dark Passion Play”, încă din 2007. Unde aţi întîlnit cele mai întunecate pasiuni?

- Cele mai întunecate pasiuni?! Este o întrebare grea... Cred că cele mai întunecate pasiuni ale mele au fost împlinite în momentul în care l-au spânzurat pe Sadam Hussein. Şi aş vrea să se întâmple acelaşi lucru cu Osama bin Laden şi George Bush jr. Acestea sunt pasiuni întunecate. Nu acţionez în consecinţă, vreau doar ca fraierii aceştia să se ducă.

 

- Ce public v-a părut cel mai apropiat vouă pînă acum?

- Şi asta este o întrebare dificilă, pentru că am cântat într-o mulţime de ţări. De obicei, îmi plac toţi. Desigur, dacă e să cântăm în Japonia, oamenii sunt mai rezervaţi, iar când e să cântăm în America de Sud, oamenii o iau razna. De obicei simţi... e în mâna ta... în palma ta... simţi că oamenii aceştia sunt cu tine, că le place cu adevărat ceea ce faci, şi asta se întâmplă peste tot, deci nu pot spune cu exactitate. Mie îmi place la nebunie să cânt şi ador să cânt oriunde, oricând şi în faţa oricărui public.

 

- Ce oraşe v-au impresionat?

- Ei bine, asta este a doua oară când vin aici, dar ultima dată când am fost aici cu băieţii de la Tarot,

am fost cu toţii uimiţi, pentru că acesta este un loc extraordinar. Am stat prin baruri şi ne-am plimbat cu taxiurile. Tot ce s-a întâmplat aici a fost extraordinar.

 

- Cum sînt concertele din turneu, aveţi acelaşi playlist sau cîntaţi şi piese pe care le cere publicul?

- Îl schimbăm ocazional, dar de obicei nu-l schimbăm după cerinţele publicului, ci după cum simţim noi că trebuie schimbat. Zicem: „cu acest setlist hai să o facem puţin mai diferit de această dată”. Aşa se întâmplă.

 

- Cît de mult contează pentru voi textele pieselor?

- Pentru mine înseamnă mult. Cred că Tuomas scrie chestii foarte serioase. E metal-ul unui gânditor ceea ce scrie el. Este în mare parte vorba despre stări interioare. Uneori când îşi dă drumul şi scrie fantezii sau ceva de genul acesta este, într-adevăr, uimitor.

 

- Prima piesă de pe albumul pe care-l promovaţi acum, „The Poet And The Pendulum”, are 13,54 minute... Asta e cea mai lungă piesă a voastră? Cum de a ieşit atît de lungă? V-aţi gîndit cum ar fi un videoclip la piesa asta?

- Ne-am gândit să facem un videoclip, dar o firmă de producţie ne-a făcut să ne răzgândim. Au spus că nici un post de televiziune nu îl va difuza. Am fost destul de dezamăgiţi pe atunci. Firmele de producţie au vrut să facem „Amaranth”, desigur aceasta este o alegere destul de firească pentru un single. Refrenul prinde repede. A trebuit să fim de acord, pentru că filmarea unui videoclip de 30 de minute pentru piesa „The Poet And The Pendulum” ar fi costat cam 500 de mii de euro şi după aceea nimeni nu l-ar fi difuzat. Aşa că a trebuit să ne conformăm.

 

- „The Islander” (regizat de Stobe Harju) este considerat cel mai bun videoclip din 2008 în Finlanda, primind un "Muuvi" de aur la ceremonia de premiere din Helsinki. Vă implicaţi la crearea videoclipurilor voastre sau vă bazaţi pe regizor?

- Regizorul, domnul Stobe Harju, a făcut destul de multe cu acest videoclip. A avut, într-adevăr, nişte idei extraordinare legate de elementele de cinematică şi de grafica computerizată. Am avut şi foarte mult noroc. Am fost în Laponia, Finlanda, unde e o chestie interesantă: urci pe nişte dealuri, dar când filmezi arată, de fapt, ca un fund de mare, ceea ce a şi fost cu milioane de ani în urmă, dar s-a transformat într-un munte. Sunt atâtea pietre peste tot şi un copac răsucit între ele. Copacul nu are foarte multă hrană şi de aceea este răsucit şi mic. Ziua era foarte ceţoasă şi răcoroasă, iar ceaţa şi frigul au fost perfecte pentru locul respectiv. Am stat cam două zile acolo. Ca să fiu sincer, cred că atunci când faci videoclipuri trebuie să ai încredere în regizor, aşa cum s-a întâmplat cu „Amaranth” şi cu „Nemo”, am avut această încredere şi în tipul cu care am filmat „Sleeping Sun”. Ai o mare încredere că tipii ăştia ştiu ce fac. Sentimentul acesta l-am avut cu Stobe Harju, chiar am avut acest sentiment că oamenii aceştia chiar se pricep la ceea ce fac. Si erau atâţia oameni stând în frig şi spunând că o să iasă grozav. Au fost nişte zile extraordinare. Şi „The Islander” s-a dovedit a fi unul din cele mai bune lucruri pe care le-am văzut la o formaţie pentru care am cântat eu.

 

- Cum alegeţi piesa pentru videoclip?

- Este destul de greu. Din cântecele pe care le facem, trebuie să fie unul sau două care să nu fie foarte lung, mai uşor de înţeles pentru oameni şi alegi una din aceste piese. Ultima dată, spre exemplu, am făcut „Amaranth” şi „Bye Bye Beautiful”. Şi apoi „The Islander” a fost diferit, pentru că a fost o ocazie să facem încă un videoclip. Şi poate din acest motiv a fost atât de relaxat şi a arătat atât de bine. Pentru că nu a fost ceva plănuit, dar s-a ivit ocazia, am primit oferta de sponsorizare din partea oraşului Rovaniemi, şi au vrut să îl facem şi apoi a avut loc realizarea clipului.

 

- Anette Olzon, solista formaţiei, are blog (http://anette-olzon.blogspot.com/). Care e relaţia voastră cu internetul?

- Îmi verific din când în când e-mail-ul, dar în rest urăsc chestia asta.

 

- Consideraţi downloadarea un furt sau o metodă de promovare?

- Să vedem... Nu sunt familiarizat cu cifrele în ceea ce priveşte Nightwish, dar, de exemplu, dacă vorbim despre Tarot, am vândut undeva între 4 – 5 mii de discuri în Finlanda, iar nenorociţii de la nucleo au vândut undeva la 20 de mii în restul Europei, şi după aceea observi că albumul a fost downloadat de vreo 50 de mii de ori, ceea ce înseamnă că am făcut un lucru bun şi foarte mulţi oameni se bucură că îl pot fura.

 

- Ce formaţii ascultaţi pe drum, de la un concert la altul?

- Am ascultat în ultimul timp noul „Heaven and Hell”, şi ascult chestii old school din Scoţia şi Anglia şi mai ascult Thin Lizzy şi încerc să mă menajez de metal-ul puternic pe care îl iubim cu toţii, trupe ca Pantera, Metallica, încerc să mă menajez pentru că uneori am impresia că ascultându-i nu numai că îţi dau energie, dar îţi şi iau din energie...

 

- În anul trecut aţi câştigat premiul ECHO la Berlin pentru categoria "Best International Group", concurând cu Foo Fighters, Kaiser Chiefs, Marilyn Manson şi Within Temptation. E cel mai important premiu pe care-l poate cuceri o formaţie?

- Nu ştiu ce să zic... bineînţeles că mă face să mă simt bine şi pe restul trupei la fel atunci când câştigăm un premiu, dar cred că e doar o chestie care ţine de Germania, nu de întreaga lume, nu e ca şi cum stai acolo lângă Dumnezeu, cu Isus şi cu John Lennon. Este un lucru bun. Asta îţi zice un premiu: că ceea ce faci este bine, dar nu este ceva ce trebuie să o iei ca pe cine ştie ce, trebuie să rămâi cu picioarele pe pământ şi trebuie să continui să trăieşti. Trebuie să faci în continuare muzică bună şi nu trebuie să te relaxezi într-atât încât să-ţi neglijezi munca.

 

- Am văzut că aveţi pe site-ul vostru un calendar pentru 2010 deja. Ce vă doriţi pentru viitor? Pentru că viitorul este atât de aproape pentru voi.

- Aş vrea să rămân fericit şi mulţumit de lucrurile pe care le am şi sper să pot să le împărtăşesc cu cei din jur.

 

- Când credeţi că veţi susţine următorul spectacol în România?

- Nu ştiu ce se va întâmpla în viitor. Chiar nu am nici cea mai vagă idee. Mai avem cam şase spectacole de susţinut, iar după aceea Nightwish se va odihni o perioadă. Lucrurile se vor întâmpla atunci când se vor întâmpla. Nu prea mă gândesc la asta. Iau fiecare zi în parte.

 

(Traducere de Andra Atodiresei)