Alexandru Sfârlea


Sfârlezii


 

URME


Tu în şeptimea ta de viaţă

(cum zicea un vrednic critic)

acum, la final, câte ceva mai pofteşti?

Da, Policarpe-diem-ule, un gând blasfemic

poeticeşte mă cam paşte:

De-aş putea şterge viaţa mea de până acum

din propria memorie şi din ale altora,

nu doar din cea a computerului,

aş vrea să pot lăsa propriile urme

pe un alt giulgiu din Torino...

,,În cazul ăsta, iartă-mă, speră întâi

să te procopseşti cu un Altzheimer,

cât despre Urme pe giulgiu,

prea sunt unice şi irepetabile,

poate din acelea poeticeşti,

dar n-ai cum fi chiar tu Iisus al Poeziei!”...

 


PE NEPUSĂ MASĂ


Ipochimenii politici

tot pupă ca pe moaşte

(până-l aspiră) banul public,

apoi îl scuipă,

cu-n soi de sfinţenie mafiotă

în buzunare şi-n conturi -

...Fostul ,,câine de pază al democraţiei”

iese din mine - adulmecând,

asemeni unui detectiv activat de la pensie:

cu-arătătorul repezit înainte

somând ipochimenii

şi salivând admonestându-i,

precum un canibal silit să se hrănească

- pe nepusă masă – cu pâine albă,

frântă pe genunchi de măcelăreasă.

 


VIS CU PEDEAPSĂ


Chiar eu fusesem drastic pedepsit

întrucât refuzasem să conduc

un TIR ticsit cu literaţi necitiţi şi sinucigaşi:

acuma ştim despre acea coliziune pe contrasens

cu un alt TIR, pe jumătate plin

cu critici disjuncţi în opinii şi nedrepţi -

de obicei, premoniţiile mele

fierbeau în suc propriu,

de data aceea, uite că nu;

iar pedeapsa consta în a scrie poeme-fluviu

cu sânge de erete

până la ultima suflare,

pe un singur şi imens perete...

 


FETE EPUIZATE


Ochiul lăuntric scrutează

memoria, brusc receptivă

la ceea ce, impacientată, percepe:

Fete Morgane tot alergând pe loc,

bătătorind sub tălpi, Policarpe,

propriul meu trecut: care-ar putea

dezvălui, despre ele, ce?

Cu totul altceva , poate,

decât cu trupul şi sufletul,

departe de ochii lumii,

au săvârşit, au desăvârşit -

...Uzezi de stratageme, poetaşule,

ori suntem victime ale purei ficţiuni?

Eu ştiu că fătucile astea

sunt greu, extrem de greu de prins –

Sunt, dar tot alergând prin pustiul comun,

cădeau, la un moment dat,

epuizate -

odată, una dintre ele,

după ce şi-a mai tras sufletul,

a scos din sân un bloc-notes

şi, cu un surâs giocondian

mi-a citit versuri deşertice,

apoi şi eu i-am citit,

dar nu m-a ascultat: şi-a pus

bloc-notesul în sân şi, cu celelalte,

s-au pus pe fugit...