Cristian Menumortu

 

 

Îngheţată pe pâine


Azi m-am trezit ud fleașcă, de parcă aş fi dormit într-un borcan cu răcituri semiînchegate, semnătura studentului moldovean. Mi-am adus aminte că am nişte răcituri vechi de vreo săptămână în frigider şi trebuie să le bag cumva pe gât. Păi cum altfel, mor copiii în Africa şi eu arunc răciturile la gunoi - ruşine naţională.

Azi nu m-am trezit cu gust de dulceaţă de trandafiri în gură, ci cu un gust de căcat, de bere ieftină şi seminţe de floarea soarelui, mestecate, de lene, cu tot cu coajă.

Tre’ să scap de gustul ăsta din gură, dar colegul meu de apartament a intrat acum 5 minute la baie, aşa că trebuie să mai aştept cel puţin jumătate de oră până iese ca să mă pot spăla pe dinţi.

Se pare că vezica mea şi-a făcut paşaport biometric şi a plecat la evropa. Îmi vine să mă piş de la balcon, ca tipu’ din cartea „Omul care aduce pipi” al lui Toma Roman Jr., dar mă tem să nu cad cumva peste bmw-ul auriu parcat aşa de bine, exact în faţa scării blocului. Asta ar putea stârni valuri de tristeţe, mă şi doare când mă gândesc ce-ar mai suferi lumea.

La balcon, lângă cizme, care miros îmbietor a pâine de casă abia scoasă din cuptor, e o sticlă de bere, în care vreo 2-3 gâturi de lichid se evaporă. Trebuie să fi stat ceva timp în soare, pentru că e foarte caldă, dar mi se rupe. Planul meu e genial prin simplitatea sa: beau ce-a mai rămas din sticlă, apoi mă piş în ea, după care pun sticla la loc. Ce să-i faci când n-ai aghiazmă-n casă – te dregi cu bere. Duc sticla cu bere Chişinău la buze şi sug 2 gâturi. E puţin mai proastă decât cea de ieri. Nu prea merită să fie numită bere, i-aş zice pişat de Chişinău (sunt sigur că Chirtoacă tre învinovăţit pentru gustul ei).

Adevărul e că lichidul din sticlă pare a fi chiar urină, şi-acum întrebarea nu e: a fi sau a nu fi, ci, mai degrabă: urina o fi a mea sau a altcuiva?

Frigiderului îi ghiorlăie maţele, ca şi mie. Se pare că fluturii cuibăriţi în stomac nu mor aşa de uşor, de la o beţie şi-o foamete de 12 ore. Deschid frigiderul şi iau kilul de îngheţată din congelator. E marojână ieftină, şi nu ştiu pe cine amăgeşte ambalajul, pe care scrie că conţine lapte. E îngheţată bocnă, aşa că o tai cu cuţitul, ca pe un băţ de salam. Tai cu fierăstrăul şi-o felie de pâine, care-i tare ca votca. Dacă pâinea e trupul lui Iisus, atunci el nu s-a ridicat în ceruri, ci s-a uscat timp de 2000 de ani în forma acestei pâini de la franzeluţa. Pun felia de îngheţată pe felia de pâine şi îndop. Adaug nişte zahăr pudră şi nişte scorţişoară deasupra (am eu stofă de bucătar, ce dracu’.)

Îndop mai departe buterbrodul. Iau câte-un gât de bere, să alunece mai uşor. Mi-i pohui că-s răcit şi că amigdalele mi-s mai mari decât îmi vor fi vreodată coaiele.

În baie colegul de apartament se screme cu talent, sună ca marşul funebru al lui chopin, cântat la băşini.

Oamenii au uitat ce înseamnă să trăieşti. Ei născocesc vise principii şi valori, au idealuri, orar, speranţe, conştiinţă, relaţii, au WC funcţional, pieptene, frigider plin, haine călcate. Dar eu - eu trăiesc cu adevărat. Eu mă bucur de orice îmi este dat şi înghit bucuros. Azi soarta mi-a adus în cale marojînă pe pâine cu zahăr pudră şi scorţişoară şi bere, aşa că eu mănânc marojînă pe pâine cu zahăr pudră şi scorţişoară şi beau bere. Un mic dejun sănătos, plin de proteine, echilibrat şi nutritiv. Jîti, kak govoritsia, harasho. A harasho jîti, lutshe.