Mihail VAKULOVSKI

 Mic tratat de pisicologie

 

Omul se visează pasăre sau peşte, şarpele ar vrea să aibă aripi, câinele-i un leu dezorientat, inginerul s-ar dori poet, musca-ncearcă să devină rândunică, poetul cugetă cum să imite musca, pisica însă, ea, se vrea numai pisică” (Pablo Neruda)

 

„Mic tratat de pisicologie. Bucăţi feline în felii strînse la un loc de Şerban Foarţă” (cu ilustraţii de Andrei Gamarţ) este cea mai frumoasă şi mai plăcută antologie apărută în ultima perioadă în România. Maestrul Şerban Foarţă adună între copertele tratatului felii feline scrise de-a lungul vremurilor de scriitori celebri ca Baudelaire, Goethe, Verlaine, Apollinaire, Borges, Pessoa, Hoffmann, Neruda, Hugo, Mérimée, Mallarmé, Kafka, Esenin, Yeats, Rilke, Wilde, Eliot, dar îşi fac loc şi pisicile românilor M. Ivănescu, Emil Brumaru, Virgil Mazilescu, Şerban Foarţă, Gellu Naum, Eugène Ionesco, Mihail Vakulovski, Romulus Bucur, Simona Popescu, Nina Cassian, Denisa Comănescu, Dan Emilian Roşca, Gheorghe Grigurcu, Miron Radu Paradchivescu şi Adrian Popescu. O antologie despre & cu pisici, pisici roşcate, pisici negre, pisici albe, pisici puiandre, pisicuţe, pfisici, pisoi, mîţi, dar mai apare la cîte-un colţ şi cîte-un motan, ca al lui Prevert, motîrlan care a devorat 50% din unica pasăre din sat, pasăre care moare, iar motanul este invitat la înmormîntare, ca lupul din capra cu 3 iezi (“cîţi iezi îs în Capra cu trei iezi?”), concluzia motanului fiind că “Nu trebuie să faci nimic pe jumătate”. Asta pentru că, vorba lui Colette: “ Nu există mâţă ordinară”. Nici în carte cu există aşa ceva, toate pisicile fiind oricum doriţi, numai nu ordinare, şi asta se referă şi la personajele „de cuvinte” ale cărţii, şi la personajele-chipuri, coperta antologiei amintindu-mi de o carte din copilărie de poezii de Serghei Esenin, prezent şi el în „tratat” cu celebrul său poem pisicos. În afara valorii textelor propriu zise, Şerban Foarţă ştie să ne aşeze în bibliotecă o bijuterie de carte, textele fiind înrudite frumos, poeme-fraţi, poeme surori, poeme prietene sau măcar poeme-verişoare:). Bucăţi feline în felii cu jocuri pisiceşti, legături între texte aşa cum o pisică îi poate lega pe oameni, ca-n povestea Simonei Popescu despre pisicile lui Gellu Naum, text care vine chiar după “Japonica” lui Naum, iar după “regenerarea nevăzută” a Simonei Popescu e un poem de-al lui Şerban Foarţă (dedicat Simonei Popescu) despre Japonica lui Gellu Naum. Asta după „Discreţia Pisicii”, sonetul lui M. Ivănescu, care are pe verso „Unui poet” de Denisa Comănescu, despre un poet care „are 13 pisici / şi nu-i spun numele...”, fiind vorba chiar de M. Ivănescu, poet pe care Simona Popescu i-l recomanda lui Gellu Naum: „E un poet adevărat [...]. Are acasă multe pisici”. ş.a.m.d. N-am rezistat să nu-l întreb pe Şerban Foarţă despre asta şi iată ce mi-a spus: „O antologie, pentru mine, este un „lanţ al slăbiciunilor”, să zicem; „bilanţul slăbiciunilor”, apoi, intră în sarcina celui ce o citeşte. Şi e o mare bucurie să tot „înlănţui slăbiciuni” dintr-astea, ca, între altele, o poezie a multiplului Fernando Pessoa cu poezia Pessoa a Denisei, – al cărei titlu e, altminteri, numele unei pisici ce va să moară. Şi cum să nu te bucuri, oare, cînd ai norocul să „continui” o poezie a lui Eliot, anume Nume pisiceşti, cu una, Portretul pisicii la tinereţe, a lui Romulus Bucur, epigraful căreia constă în tocmai ultimele trei versuri ale primei: „His ineffable effable/ Effanineffable/ Deep and inscrutable Singular Name...”. O carte de sărbătoare, care i-ar fi plăcut mult de tot şi bunicii mele şi care-mi place şi mie nespus, de aceea am citit-o cu încetinitorul, amînînd de cîteva ori sfîrşitul lecturii. Pisicile sînt la fel şi pentru bunică-mea, care nu-şi imagina viaţa fără pisici şi care în copilărie, salvată fiind de lagărele naziste doar pentru că a fost înlocuită cu altă fată, ea reuşind să fugă din Bucovina ucraineană în Moldova luîndu-şi şi pisicuţa cu ea, şi pentru bunica ei, şi pentru nepoţii mei din viitor, ca-n judecata lui Arthur Schopenhauer: “Mi-e limpede că, de-ar fi să-i spun cuiva, de-a binelea serios, iar nu în glumă, că pisica cea pe care-o văd chiar acum jucându-se în curte, este aceeaşi care, în urmă cu trei veacuri, se furişa pe-acolo, făcând aceleaşi tumbe, acela m-ar considera ieşit din minţi: dar ştiu de-asemenea că-i o sminteală şi mai mare să crezi că, integral şi în esenţă, ar fi cu totul alta decât aceea de acum trei veacuri”. Vreau să spun că antologia lui Şerban Foarţă cu şi despre pisici e veşnică şi va fi citită cu aceeaşi plăcere şi în viitorul apropiat, şi în viitorul îndepărtat. O carte pentru toate vîrstele, de oriunde şi din orice eră. 

 

„Mic tratat de pisicologie. Bucăţi feline în felii strînse la un loc de Şerban Foarţă”, ed. Humanitas, 2008