Alexandru VAKULOVSKI

 

Audienţă la un demon mut – un roman despre KGB şi biserică

 

„Audienţă la un demon mut”, ultimul roman al ieromonahului Savatie Baştovoi, e numit chiar de autor „roman istorico-fantastic despre soarta bisericii în vremurile de pe urmă.” Vedem şi pe coperta a IV-a: „Ca şi scrierea antipodică a lui Dan Brown: Codul lui Da Vinci, romanul Audienţă la un demon mut are nevoie de afişarea obligatorie a siglei: ORICE ASEMĂNARE CU PERSOANE, LOCURI ŞI ÎNTÂMPLĂRI REALE ESTE PUR ÎNTÂMPLĂTOARE.”

            După atâtea avertizări aproape că te aştepţi să citeşti chiar un roman SF scris de ieromonahul Savatie Baştovoi, cât nu ar părea asta de ciudat… Dur nu este aşa. În Audienţă la un demon mut găsim acelaşi scriitor îndrăzneţ, cu o imaginaţie complexă ca şi în Iepurii nu mor. Deşi între timp Ştefan Baştovoi a devenit ieromonahul Savatie Baştovoi. Audienţă la un demon mut nu este un roman SF, e mai degrabă un roman realist despre creştinism ce porneşte din timpurile dinaintea lui Hristos şi ajunge pe un fir logic până în viitor, în anul 2028. Personajul principal al romanului este Victor Rotaru, un fost KGB-ist ce şi-a găsit credinţa în Dumnezeu, chiar după o întrunire de la Kremlin, unde a participat în 1987 şi unde s-a propagat o nouă strategie de infiltrare a securiştilor printre feţele bisericeşti. Victor Rotaru începe un studiu despre biserică şi ajunge la concluzia că de la începutul creştinismului până acum, această religie a fost într-un război continuu cu iudaismul, în diferitele sale forme şi feţe.

            Deşi e ieromonah, Baştovoi ne dezvăluie în roman părţile mai mult decât întunecate ale unor feţe bisericeşti, agenţi KGB-şti infiltraţi în biserică. Printre multele exemple, pe care probabil că autorul le-a luat din realitate, găsim şi numele, exemple concrete, pe care le ştim şi noi, dar cărora probabil că nu le-am acordat atenţie: „ – Când au murit băieţii în Transnistria, de partea cui era mitropolitul? Patriarhul este antihristul, pentru că l-a decorat pe Smirnov cu medalie bisericească!”

            Victor Rotaru descoperă o armă puternică a iudeilor în cenzura cu care atacă textele sfinte ale creştinilor, pe motiv că ar fi „antisemite”, deşi pe lângă faptul că sunt religioase, ele mai sunt li literaro-filozofice. Cenzura este foarte veche şi porneşte chiar de la traducerea textelor sfinte, dar ajunge până în zilele noastre: „Biserica unei ţări neînsemnate precum România sfida documentul „Nostra Aetate” adoptat în 1965 de Conciliul II Vatican, prin care evreii erau absolviţi de vina de a-L fi răstignit pe Hristos. Tot atunci s-a hotărât cenzurarea Evangheliei şi a imnurilor creştine de „pasaje antisemite”. Orice referire publică la evrei ca având legătură cu răstignirea lui Hristos avea să fie catalogată drept „antisemitism” şi pedepsită penal…”; „Aşa se face că textul Slujbei Prohodului, care se cântă în Vinerea Mare în amintirea patimilor Mântuitorului, a fost cenzurat tacit în varianta nouă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), aruncându-se afară treisprezece strofe. De asemenea, au fost cenzurate unele tropare din slujbele Învierii (de duminică), precum şi unele referiri la evrei din varianta liturgică a Evangheliei, aşa încât expresii precum „zis-a Domnul evreilor care venise la Dânsul” au devenit „zis-a Domnul celor ce veniseră la Dânsul” şi altele de acest fel.” Alte date ce ţin de istoria recentă le găsim în descrierea întrunirii Consiliului Mondial al Bisericilor, unde de asemenea s-a vorbit despre cenzura Evangheliei prin prisma holocaustului: „Nimeni dintre cei din sală nu a pomenit despre cele şaptezeci de milioane de ruşi ucişi în timpul celor două războaie mondiale. Nimeni nu a pomenit de genocidul anticreştin iniţiat de Lenin şi de consilierii săi evrei. Nimeni nu s-a gândit să cinstească exterminarea creştinilor din circurile romane. Cine stă în spatele „corectării istoriei”?”

            În roman se ajunge la nişte concluzii surprinzătoare, dar care îţi dau de gândit: „Revoluţia Franceză, Rusia Sovietică şi Uniunea Europeană au acelaşi fond ideologic”,

„Banul a devenit zeitatea în numele căreia sunt iertate cele mai odioase crime împotriva omenirii”, „Cine s-ar fi gândit, pe timpul când li se făgăduia libertatea, că vor ajunge să muncească din zori şi până-n seară doar pentru mâncare şi îmbrăcăminte?”

            Nici previziunile despre viitorul apropiat nu sunt mai luminoase: „Pentru el şi alţii ca el, Bruxelles-ul, spre care urma să zboare, era acum un nou Kremlin, din care lipsea doar cadavrul lui Lenin, expus spre vizionare turiştilor curioşi”, „Ediţiile oficiale ale unor sfinţi precum Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare sau Efrem Sirul erau corectate politic.”

            În roman există şi personaje pitoreşti, ca Voronin, care s-a împrietenit cu popii (!) şi spune bancuri cu patriarhul. Audienţă la un demon mut e foarte bine structurat şi cuprinde capitole în care acţiunea are loc din cele mai vechi timpuri până în viitor. Probabil că ştampila de „SF” pe care i-a pus-o ieromonahul Savatie Baştovoi e o precauţiune, ca să nu fie acuzat de antisemitism (aşa cum a păţit Paul Goma, deşi e căsătorit cu o evreică şi are copil evreu) - pentru că a îndrăznit să se apropie de istoria evreilor.

            Audienţă la un demon mut este o carte pe care atunci când ai terminat-o ai la ce te gândi un timp şi ne demonstrează încă o dată că prozatorul Baştovoi nu s-a „cuminţit” şi că mai are încă multe, foarte multe de spus în literatura noastră.