Alexandru Vakulovski

 

Daniil Harms, I.L. Caragiale și Erizanu

 

O dimineață obișnuită. Mă trezesc, îmi fac o cafea. Pornesc laptopul. Îmi aprind o țigară. Ca ziua să meargă bine – intru pe Gheorghe Erizanu (http://erizanu.cartier.md/). Pe blogul Bookiseli cu zile încurcate sau Când miercuri era joi. Așa ziua obișnuită devine frumoasă.

 

O parte din postările de pe blog s-au adunat firesc într-o carte: Miercuri când era joi, editura Arc, Chișinău. Firesc, pentru că le stă foarte bine în carte. Din cauza asta îmi încep diminețile cu Gheorghe Erizanu. Blogul său e de departe cel mai bun din Moldova, deși nu poate fi pus alături de majoritatea blogurilor din care n-ai putea face o gazetă, cu atât mai puțin o carte. 

 

Dacă dimineața îl citesc pe Erizanu cu o ceașcă de cafea, într-o seară, cu un ceai și ciocolată, m-am delectat cu volumul. L-am citit dintr-o răsuflare, cu mare plăcere. Deși citisem majoritatea textelor pe blog. Roland Barthes când a scris Plăcerea textului, avea în vedere cărți ca ale lui Gheorghe Erizanu. Pentru că e editorul Cartier, Erizanu știe ce ingrediente sunt necesare ca o carte se fie reușită. Și despre asta veți citi în Miercuri când era joi. Asta veți simți. E o carte care emană o mare dragoste față de cărți, care alintă cititorii.

 

În prefață, editorul și criticul Eugen Lungu are o dificultate în a cataloga textele: sunt schițe, tablete? Eugen Lungu găsește o soluție (e critic, nu politician care doar caută soluții): le numește blogograme, deși lasă și un semn al întrebării. Recunosc, mie nu-mi place termenul. Am văzut, pe de o parte, în Miercuri când era joi, tablete – tăioase, nervoase, fine, uneori cinice, care îi fac invidioși pe editorialiști. Pe de altă parte, am văzut proze adevărate, fără să fiu speriat de dimensiunea lor – așa cum a fost Eugen Lungu. În literatură mărimea nu contează. Un roman imens nu e mai valoros decât o proză, fie ea și foarte scurtă – cum sunt multe în volumul lui Gheorghe Erizanu.

 

Prozele lui Gheorghe Erizanu se apropie de cele ale lui Dan Perjovschi (cum bine observă Eugen Lungu) - și mai scurte, adunate, de asemenea, într-o carte – dacă vorbim de contemporani. Dacă ne raportăm la modernitate, am văzut mari asemănări în scriitura lui Gheorghe Erizanu cu cea a lui I.L. Caragiale și Daniil Harms. Satira, umorul, situațiile stupide din care se naște absurdul, bisturiul ce taie cu exactitate din realitate – sunt lucrurile care îi unește, care apropie realitățile diferite în care au scris Harms, Caragiale și cea de acum – atât de bine prinsă de Erizanu.

 

*Gheorghe Erizanu, Miercuri când era joi, Ed. Arc, Chișinău, 2012