Ştefan BAŞTOVOI

Sophi

 

46

 

De dimineaţa, în faţa şcolii, se făcea schimb de flori şi se umflau baloane. Vitea Gurskii şi Roma Bohanţov, încercau să prostească pe cineva din clasa a doua să le dea două flori roşii în schimb pe o floare galbenă. Pe urmă tot ei, dar puţin mai încolo, au putut fi văzuţi cum schimbă o floare roşie pe două flori galbene. Cei mai mulţi nici nu aveau flori şi şi le făceau aşa ca Vitea Gurskii, prostind pe cîte cineva. Erau prea mulţi care veneau cu cîte un braţ întreg de flori, mai ales cei din clasele întîi. Dar să ai flori era numaidecît. Nimeni nu putea să meargă la paradă dacă nu avea flori. Aşa că cei care nu aveau florile de acasă, chiar dacă nu şi le făceau ca Vitea Gurskii şi Roma Bohanţov, le primeau mai tîrziu de la Nadejda Petrovna care strîngea numaidecît de la fiecare cîte o floare şi făcea buchete de flori. Dar asta costa cîteva palme după cap şi cîteva trăsături de părul de deasupra urechii, care în aceste condiţii erau atît de puternice, încît îţi venea să nu mai stai la paradă. Nu meritau florile atîta. Şi ca să evite să-l tragă de păr şi să-i tragă cu palmele după cap, de cu seara Saşa se strecură printre gard la baba Maria, care avea în grădină lalele înflorite şi rupse la nimereală un braţ de lalele. O parte le lăsă acasă mamei în vază, iar o parte le luă cu dînsul, la paradă. Şi încă trei le ţinea de-o parte, în mîna stîngă, ca să le dea lui Sonia dacă o vede şi vede că n-are flori, cu toate că s-ar putea să aibă. Nu prea crede el să vină Sonia fără flori la paradă că e prea mare.

- Ia arată ce lalele ai, auzi Saşa şi nici nu reuşi să audă bine şi cineva i le luă din mînă şi-i dădu în schimb două flori galbene, fără frunze. Saşa vru să şi le ceară înapoi, dar cineva îi trase un bobîrnac peste cap şi pînă se dezmetici Saşa, florile au dispărut în mulţime. Rămase cu cele două flori galbene, foarte înciudat, uitîndu-se  neliniştit în jur ca să nu fie cumva prin preajmă Sonia, să-l vadă cu florile acestea urîte. După ce îi mai trecu ciuda şi văzu că Sonia nu apare de nicăieri, se gîndi că poate ar fi mai bine să-şi schimbe şi el florile pe altele mai bune.

- Nu vrei o floare galbenă? Îţi dau o floare galbenă şi tu-mi dai una de la tine.

- Du-te, măi, de-aici. Ce, astea-s flori la tine? Nu vezi că-s numai beţe? Poţi să le dai la porc.

Saşa roşi şi hotărî să nu mai schimbe florile. Le aranjă puţin şi le prinse de la jumătate ca să pară mai ţapene, iar una dintre ele era chiar ruptă şi trebuia oricum ţinută de la mijloc. Găsi pe jos încă o floare, o ridică şi o scutură şi o puse lîngă celelalte şi-i păru că este chiar mai bună. Cine l-a pus să stea cu lalele la vedere? N-ar fi putut să stea pe undeva cît mai aproape de Nadejda Petrovna sau altă învăţătoare. Sînt rele învăţătoarele astea şi strigă la tine, dar dacă stai mai aproape, nimeni nu-ţi ia florile şi nu-ţi dă bobîrnaci. Mai bine stătea lîngă Nadejda Petrovna, chiar dacă-l enervează şi-i pune nota trei, avea acum lalele şi nu beţele astea. De ce i-a spus că poate să le dea la porc? Saşa se ruşină dintr-o dată atît de tare încît începu să nu-i mai pară rău de bobîrnacul pe care l-a luat şi ar fi vrut ca toată lumea să-i tragă cîte un bobîrnac, numai să nu-i mai spună nimeni şi niciodată nimic de nici un porc. Nici nu mai vru să se mai ducă la clasă. Vroia să fugă undeva după şcoală, să se aşeze pe o piatră şi să plîngă.

- Clasa a treia B! patru A! Beul! Unde-i Beul!?

Saşa simţi că cineva îl ia de mînecă şi-l trage cu putere într-o parte. Văzu spatele lui Nadejda Petrovna şi mîna ei groasă cum îl tîrîie după ea. Treci la clasa, Vaculovskii, nu mai căsca gura! Saşa se sperie mai întîi, dar pe urmă parcă i-ar fi amorţit mintea şi nu mai simţi nimic şi se alinie lîngă Bohanţov, în spatele lui Gurskii şi-a lui Jioltîi. Abia atunci Saşa îşi dădu seama că n-a umflat baloanele. Peste tot în jur era plin de baloane şi numai el nu avea baloane. Scoase din buzunar baloanele şi începu să le umfle.

Nici nu s-au umflat bine baloanele că au şi început să se audă bubuituri, rîsete şi strigăte şi chiar fete care plîngeau. Nu se ştie de unde s-a auzit un strigăt “Ura!” care se trasformă într-o clipă într-o uruială neuniformă şi lungă, însoţită de alte baloane care se spărgeau. Toată lumea a început să strige cu bucurie “Ura!” Se auzeau voci subţiri, voci groase şi chiar fluierături de mai multe feluri. Atunci cînd pe scări apăru directorul, cel cu pixul cu pastă groasă în buzunarul de la piept, şi a început să mişte mîinile, să se înroşească şi să deschidă gura, uralele s-au stins cîte puţin şi-atunci s-a auzit că directorul strigă şi mişcă din mîini şi se enervează pe toţi.

- Ia terminaţi! Terminaţi! Cine v-a zis să strigaţi? Nu strigă nimeni! Cine-a strigat “Ura!”?! Numai eu strig “Ura!”! Cînd o să mă auziţi pe mine că strig, atunci să strigaţi! Ia aliniaţi-vă frumuşel. Alinierea. Fiecare la clasa lui. Baloanele, florile, tot ce trebuie că pornim. Pe care-l aud că mai strigă, îl plesnesc. Am să vă spun eu cînd să strigaţi. Cînd mă auziţi pe mine că strig, atunci să strigaţi.

Deasupra, pe şcoală, fîlfîiră steagurile, baloanele tremurară. Dincolo de gard, după sălcii, bîrnîi o maşină şi-n-trînsa s-au văzut o grămadă de steaguri, boxe şi microfoane şi un balon care flutura, legat cu aţa de oglindă. Încetişor, sălciile au început să rămînă în urmă şi foarte repede, dincolo de colţ, nu s-au mai văzut nici steagurile pe care paznicul Vanea le-a pus cu scara pe acoperiş şi nici inscripţia de la intrarea şcolii, roşie, de sticlă. Ieşind din curtea şcolii, alaiul a luat-o în jos, pe lîngă cimitir şi cazangerie. Din cauza grămezii de fier uzat, care crescuse pînă la jumătatea drumului, parada încetini mersul şi fiecare trecea atent să nu se murdărească, să nu se împiedice şi să nu se agaţe. Cîţiva băieţi săriră peste fiare şi atunci se auziră vocile învăţătoarelor, care strigară toate deodată, o parte “boilor” şi-o parte “vacilor unde vă băgaţi!” Cineva chiar îndrăzni să sară peste o grămadă de cărbune din faţa cazangeriei şi un praf negru se ridică pînă sus la baloane. S-au auzit două baloane pocnind, pe urmă Stela, care tocmai încerca să-şi tragă pancarda în crengile unui copac care creştea din cimitir şi trecea pe jumătate în drum chiar acolo, lîngă grămada de fier uzat, pe unde trebuia să treacă parada şi după ce şi-o smulse, Stela lovi pe cineva în cap cu acea pancardă strigînd totodată, “debilule, debilule!”, iar în timp ce pancarda se ridica şi cădea, se puteau citi literele roşii pe alb şi scria cu litere pătrate “SLAVA TRUDU”, iar la urmă era un semn de exclamare. Cuiva îi suflă vîntul baloanele şi le opri într-un spin şi-atunci se auziră iar învăţătoarele care strigară toate pe rînd “las’ că vă prind, las’ că vă prind, vă prind eu! ci! ci! cine! baloane! sparge baloane! Vă dau eu sticluţe!” se auzi la urmă cel mai tare vocea lui Nadejda Petrovna.

La vale, printre cimitir şi cazangerie, pe lîngă şcoala cea veche şi toaleta de lemn de pe dîmb, care cu uşile deschise, se ascundea parcă ea singură într-o grămadă de spini şi buruieni uscate din anul trecut, printre case şi şcoala cea veche, în care cîteva clase de a I-a şi de a II-a încă mai învăţau şi visau să crească mai repede mari, să înveţe în şcoala cea nouă, pînă în jos spre parcul de autobuze şi tractoare al colhozului, părea că s-a rupt pe undeva şi curge foarte încet o apă pe care plutesc liniştit baloane şi litere. Saşa îşi ţinea de aţă cele două baloane pe care apucă să le umfle, iar cu cealaltă strîngea atent să nu le rupă şi mai tare, florile.

După ce au trecut de parcul de autobuze, pe lîngă casa lui Valerii Petrovici, au ajuns în strada Gararina şi de acolo, printre alte case, copaci şi garduri, au urcat pînă pe Lenina şi-acolo au început să fie multe steaguri, pînze roşii, pe care scria cu alb şi maşini care pipiau şi duceau o cutie roşie pe care scria, mare cît un chioşc de îngheţată. Din cealaltă stradă venea în întîmpinare altă şcoală şi se auzea un ropot şi un zumzăit şi voci de învăţătoare care strigau. Cealaltă şcoală a ajuns mai prima şi a pornit pe Lenina la vale şi amîndouă şcolile îşi arătau limba şi unii băieţi o mînă peste cealaltă şi îndoiau cotul. După ce prima şcoală a intrat toată pe Lenina, a intrat pe Lenina şi şcoala lui Saşa, pe urmă toată lumea s-a oprit şi au mai aşteptat şi altă şcoală. S-a auzit cum vine de pe altă stradă şi-atunci s-au auzit cele mai multe baloane că se sparg, cînd cele două şcoli s-au oprit şi aşteptau. Nu se ştie de unde, Bohanţov găsise un steguleţ şi-l ţinea sus de tot. Deasupra lui Saşa se foi o pînză care era legată de două beţe albe şi Katereva dădu un băţ ca să-l mai ţină Jeoltîi pentru că o dureau mîinile. Saşa a vrut să apuce şi el un băţ dar cineva îi dădu peste mînă şi-i spuse “mai să-ţi faci şi pe urmă să-ţi bagi labele!” şi tot atunci se auzi un balon că se sparge şi Saşa se uită în sus şi văzu aţa şi de aţă cum se fîlfîie ca o cîrpă galbenă balonul lui rotund. Trăiască Întîi Mai, Ziua Mondială a Muncii! Megafonul hîrîi şi Saşa îşi purta încurcat privirea încercînd să găsească agăţat în vreun copac sau deasupra vreunei ferestre, lîngă un steag, pălăria de aluminiu din care se auzea vocea, dar după hîrîit, aceeaşi voce spuse foarte familiar şi blînd “Ura!” şi toată strada se cutremură şi bucăţi de cer, baloane, creanga vreunui copac, ferestre deschise şi steaguri au început să tremure şi să se amestece între ele. Jos pe asfaltul sur se vedeau ciorapii albi încălţaţi în sandale cu găuri pe kargine şi în bot pe unde ieşeau afară ciorapii, pantalonii albaştri şi picioarele groase ale lui Nadejda Petrovna în ciorapi albi de mătase şi mai încolo, fără ciorapi şi fără nimic, picioarele cu păr a lui mama lui Katereva, care se ridicau şi călcau asfaltul cel sur cu linie pe mijloc, bucăţi colorate de baloane din care se întindea o bucată de aţă şi flori care cădeau pe jos şi nu se mai apleca nimeni să le ridice. Stimaţi locuitori ai oraşului, vă felicităm cu Sărbătoarea Mondială a Muncii, Întîi Mai, pe care toată Uniunea Sovietică azi o sărbătoreşte. Milioane de muncitori, tineri şi vîrstnici, pionieri şi comsomolişti, octombrei şi chiar cei mai mici dintre noi, care flutură cu steguleţul de pe umerii taţilor lor, au ieşit bucuroşi în pieţele şi pe străzile oraşelor. Nu este cetăţean al Uniunii Sovietice care să nu se bucure în această zi. Pentru că Ţara noastră este o ţară muncitoare şi această sărbătoare e pentru fiecare cetăţean, prilej de bucurie, chiar şi pentru cei mai mici, a căror muncă este să înveţe. Vă felicităm, dragi tovarăşi! Ura! A-a-a-a-a! ra-a-a-a! U-ra-a-a! În acest an, ca şi în precedentul, cu mîndrie putem spune că Planul de Stat a fost îndeplinit şi depăşit. În loc de două grădiniţe, în oraş astăzi avem trei şi o a patra care se construieşte, cu teremn de joacă, căsuţe din poveşti şi chiar cocioaba pe labă de găină, în care a fost păcălită de un băieţel deştept, Baba Iaga şi arsă în cuptor. Tot în acest an a fost depăşit planul la păpuşoi şi grîu, iar în brigada nr. 3 s-a înregistrat o creştere de 84 de procente la grîu şi 72 de procente la păpuşoi, ca să nu mai vorbim de mere, cartofi, sfeclă de zahăr, răsărită din care se face uleiul şi celelalte produse de care ne folosim. La fabrica de conserve au apărut noi soiuri de suc pentru micuţi, iar cele vechi au fost perfecţionate. Fabrica de cusut a depăşit planul cu 12 procente, ceea ce este cu patru procente mai mult decît în anul trecut. Într-un cuvînt, scopul pe care şi l-a pus cel de al XXVI-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, a fost îndeplinit în viaţă. Vă felicităm cetăţeni-care-munciţi! Ura!

Soarele răzbătu deasupra blocurilor şi în aceeaşi clipă razele lui s-au amestecat cu strigătele care s-au ridicat în aer şi au umplut cerul. Frunzele asudate ale copacilor au început să se topească şi de sub praful alb a început să se arate culoarea verde care strălucea şi dintr-o dată, lîngă cea strălucitoare o jumătate se întunecă şi frunzele de parcă s-au tăiat în două. Printre ele se văzu o pălărie de aluminiu pe urmă încă una şi păsărele care s-au obişnuit cu hîrîitul acestora şi nu se mai temeau. Se auzi un pocnet şi Saşa simţi căzînd pe umăr bucata de balon legat cu aţă, a cărei capăt se termina la el în mînă. Saşa încă mai simţi că balonul despre care credea că nu are deloc greutate, atunci cînd se sparse îi uşură mîna şi chiar atunci o mînă i se băgă în păr şi baloanele au căzut toate jos iar asfaltul cu tot cu ciorapii albi şi cu sandale s-a ridicat în sus, iar crengile copacilor au zburat ca nişte păsări mari şi au strigat măgarule, măgarule. Pe urmă crengile au spus, a, nu tu. Bohanţov, măgarule, tu ai spart balonul, animalule! Se auzi pe urmă, ai! Ai! şi păsările s-au întors înapoi din cer şi s-au făcut crengi.

În vale, unde strada dădea în piaţa cea mică a oraşului, în mijlocul căreia înzăpezit de flori, pe un postament mare de marmură, la care duceau din toate părţile treptele roz, se înălţa monumentul lui Lenin, între Univermag şi Comitetul Executiv parada începea să se împrăştie. După grămezile de baloane şi spinările mamelor cînta fanfara şi mulţi încă se mai înghesuiau să ducă flori ca să vadă fanfara. Cei mai mulţi însă s-au scurs în parc şi au dispărut în magazine, sau pur şi simplu pe străzi, furişîndu-se pe lîngă WC-ul public şi cinematograf, în piaţă, unde se vindeau seminţe, se umflau şi se băgau în buzunar baloane. Peste cîteva minute oraşul se umplea de pionieri care lingeau îngheţată, scuipau seminţe sau le făceau pe amîndouă deodată, scuipînd şi lingînd, strigînd şi alergînd după bucăţelele de baloane de pe stradă pe care le ridicau cu mîna în care aveau seminţele şi le băgau în buzunar ca să facă mai tîrziu baloane mici. Se lingeau îngheţate pe băţ, cu ciocolată şi fără ciocolată, la zece, doisprezece, cinsprezece şi chiar douăzeci de copeici îngheţata, roză, albă sau cafenie, în pahare de carton din care se mînca cu băţul, sau în pahare care se mîncau cu totul, cu pătrăţele. Se spărgeau baloane mici de cap, se aruncau mingiuţe mici cît o nucă mare de cauciuc în magazine şi pe stradă şi-n staţiile de autobuz, se primeau şi se dădeau picioare în fund. Peste bucăţile de baloane, florile şi chiar pancardele călcate, au apărut şi îngheţatele topite scăpate de pionierii mai mici, cărora le dădeau peste mînă pionierii mai mari dacă după ce le dădeau un picior în fund îngheţatele nu cădeau. În faţă la alimentară, ţinînd prăjituri şi sticle cu apă dulce, pionierii se ghiftuiau şi se stropeau cu apă dulce.

Dar străzile degrabă se goleau şi pionierii umpleau scările cinematografului tapiţat cu afişe cu lupi şi iepuri care dansează pe gheaţă. Oraşul îşi recăpăta liniştea. El parcă se afunda în ea şi părea mai tăcut ca niciodată şi părea chiar trist, de parcă în el nu mai locuia nimeni, numai maşinile care mai treceau pe stradă şi bucăţile de baloane care li se prindeau de roţi, se învîrteau de cîteva ori şi pe urmă cădeau.

 

(va urma)