Alexandru VAKULOVSKI

BONG

 

9. Oboseală

 

Am 25 de ani şi sunt obosit. Sunt atât de obosit că dimineaţa nu am chef să mă trezesc. Oricum, ce rost are? Să-mi beau cafeaua, să-mi fumez ţigăruşa. Aceleaşi preocupări de rahat. Fără serviciu e naşpa, cu serviciu e naşpa. Oricum e naşpa.

 Mâinile mi-s amorţite, capul mi-e în nori. Să bei 10 beri, să bagi o iarbă, să-ţi revii. Apoi a doua zi. Aceleaşi futaiuri. Repeat, repeat. Aceiaşi estetică. Estetică de la est.

 De fapt viaţa ar putea fi frumoasă. Chiar şi aici e aşa uneori. Doar uneori. Fericirea e undeva departe, acolo unde nu avem acces. Uneori reuşim să furăm cheia şi atunci, frate, pa!, dezastru. Ori la întoarcere ne simţim ca nişte rataţi, ori nu ne mai întoarcem niciodată, preferând să furăm, să ucidem, dacă trebuie.

 Terorismul nu e decât o formă de oboseală, dragoste. Şi eu obosesc din ce în ce mai tare.

 Ce mişto cântă Mihnea. E chiar alături. O să aibă zilele astea vreo patru concerte la Bucureşti. Vorba lui: mă întorc din Bucureşti – iau ulei. E greu să fii rock star, în România. E cam obositor. La vară poate că o tăiem cu toţii.

 Acest poate care te distruge. Ca un veşnic mâine. Mâinele ce nu mai vine. Pe mâine să-mi iau ţigări şi cafea. Mâine să-mi dau seama că iar nu eşti lângă mine. Mâine să ratez o zi normală. Mâine să ratez normalitatea mea.

 Mâine să nu fumez, să nu beau. Ha ha ha. Mâine să fac sport. Ha ha ha.

 OK. Pe mâine.