Tatuaje

Mihail Vakulovski

 

Cinci minute pentru tine

 

            La Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti din acest an Lavinia Branişte a citit o proză scurtă din „Cinci minute pe zi”, volum proaspăt editat de editura bucureşteană Casa de Pariuri Literare. După lectura cărţii mi-am dat seama că textul „Mai stăpînă pe furia mea” a fost foarte bine ales pentru lectură, doar proza scurtă „Şcoala” mai fiind atît de bine finalizată şi conţinînd cam aceeaşi doză de umor şi (auto)ironie. Volumul „Cinci minute pe zi” este bine scris, dar majoritatea textelor se termină brusc, fără nici un fel de poantă sau ceva cît de cît surprinzător ori care să te pună pe gînduri, să-ţi trezească interesul sau să-ţi creeze vreo stare. Din acest punct de vedere, textele din „Cinci minute pe zi” sînt exact ca-n „Iarnă”, unde personajul feminin înlocuieşte acţiunea şi realitatea cu imaginaţia: „Cînd am ieşit prima dată împreună cu poetul, Robi a zis să-i dau întîlnire într-un spaţiu deschis, ca să fie şi el prin preajmă să-l vadă. A fost lîngă o fîntînă, eu îmi doream o statuie, în multe seri ne-am întîlnit la statuie şi am stat pînă tîrziu. Adică m-am gîndit atît de mult la serile astea, încît ele chiar s-au întâmplat”…

Prin „Cinci minute pe zi” Lavinia Branişte duce cotidianul „optzecist” în ceea ce editorii CDPL denumesc pe coperta a IV-a ca fiind „superficialitate terapeutică”. Existenţialul prozelor Laviniei Branişte nu e superficial şi nici terapeutic nu cred că e, însă e cotidian-existenţial, la nivelul ierbii, simplu şi familiar, făcîndu-l pe cititor să creadă că şi el ar putea să scrie aşa. Un stil destul de periculos, dar pe care Lavinia Branişte l-a îmblînzit şi şi-l asumă. O carte pe care o puteţi citi cap-coadă sau din care puteţi lectura cîte o proză, cîte cinci minute pe zi – pentru acel efect terapeutic promis, dar şi de plăcere. Funcţionează!

 

Lavinia Branişte, „Cinci minute pe zi” (proză scurtă),

Editura Casa de Pariuri Literare, 2011