Tatuaje

Mihail Vakulovski

 

Re.volver

 

            „Re.volver” este volumul de debut al Liviei Ştefan, care face şi fotografii mişto, dar parcă poeziile-s şi mai reuşite. Livia Ştefan scrie poezii scurte, dar, asemeni păsării din „O fabulă pentru cînd va fi nevoie”, au foarte mult sînge şi energie. Sînt atît de concentrate, încît titlurile continuă ideea în text şi chiar fac parte din poem: „ÎNTOTDEAUNA VA FI LOC pentru şi mai mult gol / pentru zgomote făcute de alţii / atît de străini încît / să nu te mai doară / pentru / scrîşnetul scaunului pe gresie...”; „VREAU un trup cald / în mormîntul ăsta din piept”, „CÎND REUŞEŞTI SĂ TE SALVEZI ÎN SFÎRŞIT poţi asculta cu adevărat gălăgia / sîngele care se duce dintr-o parte în alta”...

            Întotdeauna am susţinut că literatura nu trebuie să aibă limite şi că scriitorul trebuie să se simtă liber şi să nu se autocenzureze. Livia Ştefan pare un astfel de scriitor, iar existemele ei îţi trimit acel fior pe care-l mai simţi cînd o formaţie rock cîntă în faţa ta o piesă antisistem foarte puternică şi periculoasă. Eul liric al Liviei Ştefan („şi nu iert. / nu trec nimic cu vederea”) îşi trăieşte atît de intens şi de direct stările, încît probabil că-şi sperie şi iubitul, care e „omul negru care nu mai vine / clopoţelul voios care anunţă cafeaua (...) cartea nouă adulmecată de studenţii săraci în librărie / puiul de cîine hrănit de copii pe furiş” şi celelalte descrieri din „tu eşti”. Poezia Liviei Ştefan e biografică şi existenţialistă, iar Giurgiul ei e un fel de Ieud al lui Ioan Es. Pop, un loc de unde a trebuit să plece şi de care trebuie să se ţină cît mai departe („am fugit din giurgiu (...) ca de mortul întins în sufragerie”). O carte de poezie care se citeşte dintr-o răsuflare, cît s-ar răci ţeava revolverului după ce l-ai folosit, o carte pe care v-o recomand cu drag.

 

Livia Ştefan, „Re.volver” (poeme),

Editura Casa de Pariuri Literare, 2012