George MUREŞAN

 

Descoperirea

 

Pe profesorul Taunus îl părăsise nevastă-sa. Plecase cu un pişpirică de bani gata, cu douăzeci de ani mai tânăr ca ea. Lasă, maică, vezi bine că era o curvă şi o interesată, i-a zis profesorului Taunus mama sa, pensionara Vesperina Taunus, mângâindu-l pe obraz. O să-ţi găseşti alta. Lumea e plină de femei.

Dar profesorul Taunus nu dorea să-şi găsească o alta. Că nevastă-sa era o curvă şi o interesată, asta vedea bine şi el, era clar ca lumina zilei. Cu toate astea era o curvă cu un corp înnebunitor, maşteră la pat şi care ştia să facă o plăcintă cu ciuperci să mori, nu alta. Pe deasupra, profesorul Taunus nu avea timp să umble după altă femeie. La vârsta lui, dorea să-şi dedice timpul în quasi-exclusivitate cercetărilor. Asta pentru că era om serios şi dorea să lase o urmă pentru posteritate, iar în al doilea rând pentru că la serviciu îi ţineau atât de mult, că întors acasă la nouă seara nu îi rămânea decât să dea pe gât o jumătate de litru de vodcă şi să cadă în nesimţire în pat, unde urma să zacă până ce la ora 5:45 ceasul deşteptător urla că e timpul să plece la muncă. Şi tot aşa. Profesorul se întrebă dacă nu cumva din cauza orarului absurd de lucru îl lăsase nevastă-sa. Nu se ocupa niciodată de ea! Ar fi fost o ipoteză plauzibilă. De aceea a fugit cu cretinelul ăla de bani gata. Teoria stă în picioare. Da, dar dacă nu ar fi muncit, l-ar fi dat afară! Toţi la serviciu munceau aşa! Dacă el s-ar fi crezut mai breaz şi ar fi şters-o acasă cu o jumătate de oră mai devreme, ar fi primit rapid două scrisori de avertisment şi apoi ar fi fost pur şi simplu aruncat în stradă. Şi în acest caz nevastă-sa iarăşi l-ar fi lăsat. Era un cerc vicios, dar rezultatul era oricum că profesorul Taunus rămăsese efectiv singur, consolările mamei lui îl lăsau rece şi în absenţa nevesti-sii, o prezenţă caldă în pat care ştia să gătească ciupercile, nu îi mai rămânea drept unică consolare decât sticla de vodcă.

Atunci, profesorul Taunus a hotărât că ar fi oportun să se sinucidă. Aşa se procedează în asemenea situaţii, când viaţa devine greu suportabilă. După ce şi-a lăsat ca testament ratele la casă unui verişor îndepărtat, Taunus s-a pregătit să-şi pună capăt vieţii după datina străbunilor: aceasta consta în îngurgitarea câtorva zeci de pahare cu vodcă, până ce în candidatul la sinucidere crapă ficatul sau altceva, de unde survine decesul.

Zis şi făcut, profesorul Taunus s-a pus pe treabă. Cu ochii împăienjeniţi, golea pahar după pahar şi din când în când (tot după datina străbună) trântea cu paharul de masă şi urla: «curvă nenorocită, ce mult te-am iubit!» - şi mai vărsa un şir de lacrimi. Tot aşa, în muzică de acordeon, profesorul Taunus a golit un număr impresionant de pahare şi simţea că sfârşitul îi e aproape. Interveni însă un fapt neprevăzut: între timp, rezerva de vodcă din cămara profesorului Taunus se terminase. Târându-se în pat, profesorul a început să se roage, sperând că totuşi doza îngurgitată a fost suficientă pentru a-i provoca moartea. Ruga însă nu i-a fost ascultată: dimineaţă, Taunus s-a deşteptat puţin buimac. Era bine, întinerit şi nu îl durea absolut nimic. Uitându-se în oglindă, nu şi-a văzut capul: crescuse cu douăzeci de centimetri, era puternic, vânjos, se simţea al naibii de bine. Părul i se recolorase, coroanele din gură îi săriseră şi dinţi noi îi crescuseră la loc, ca prin farmec. Profesor fiind, a înţeles exact cum stau lucrurile şi a elaborat Theoria lui Taunus, care astăzi e predată în şcoli:

«O cantitate precisă de pahare de vodcă îngurgitată în condiţiile ascultării unei muzici la acordeon determină întinerirea şi revigorarea organismului. Această doză depăşită, survine moartea».

Din păcate, profesorul Taunus nu îşi amintea deloc câtă vodcă băuse, datorită beţiei din ajun, care îi ştersese toate amintirile. Numai găsirea testamentului lăsat pe masă îl ajutase să înţeleagă ce se petrecuse. Un lucru e sigur: nu putuse bea mai mult de 80 de pahare, căci acea cantitate corespundea cu precizie sumei care îi rămânea din salariu după plata întreţinerii şi a ratei la casă. Şi cum fapta se petrecuse într-o zi de miercuri, patru noiembrie…

Pentru a determina cu precizie doza de pahare necesară întinerii, era simplu: trebuiau băute mai multe pahare de vodcă, numărate de fiecare dată, până se ajungea la volumul corespunzător. Problema e că cei care depăşeau doza urma să moară. Ce contează. Avem o demografie bună. Şi mulţi candidaţi la sinucidere. Totodată, persoanele care au sentimente patriotice sunt rugate să se înscrie pe lista de voluntari, pentru ca experienţa să decurgă în condiţii de laborator. Va fi o mare victorie a ştiinţei, care plecând de la o simplă observaţie empirică va putea îmbunătăţi condiţia fizică a cetăţenilor.