Daniil HARMS

 

(traducere din limba rusă de Mihail Vakulovski)

 

 

 

x x x

 
Voronin (venind în fugă):
S-a oprit istoria în loc!
Oamenii fug pe străzi!
Pe Neva se împuşcă!
 
Stepanov (călărind scaunul):
               Ce dată e astăzi?
 
Voronin:
               Nouăsprezece martie!
 
Stepanov (căzînd la podea):
               Am adormit! Am adormit!
 
(1933)
 

 

 

 

 

FOMA BOBROV ŞI SOŢIA LUI

 

Comedie în trei părţi

 

Bunica lui Bobrov (făcînd reverenţe): Vai, ce cărţi îmi vin. Toate de-a-ndoaselea! Regele. Unde să-l bag? Cînd e nevoie, nu-mi pică nici măcar un cinci. De-ar pica acum un cinci! Acum va pica un cinci. Ptiu, încă un rege.

 

Aruncă cu aşa putere cărţile pe masă, încît de pe masă cade vaza de porţelan şi se sparge.

 

Bunica: Ah! Ah! Doamne Dumnezeule! Cărţile dracului! (Se bagă sub masă şi culege cioburile). Pe asta n-o mai lipeşti cum a fost. Dar a fost o vază bună. Aşa ceva acum nu mai găseşti. Ia te uită unde a zburat! (Se întinde după un ciob).

 

Intră în cameră Bobrov.

 

Bobrov: Bunică! De ce v-aţi băgat sub masă?

Bunica: Ei lasă, lasă. Ce vrei?

Bobrov: Am venit, iată, să vă întreb dacă nu aveţi cumva un pacheţel de ceai?

Bunica: Ia’ ajută-mă să ies de sub masă.

Bobrov: Ce, aţi scăpat acolo ceva? Vai, aţi spart vaza!

Bunica (maumuţărindu-l): Aţi spa-a-a-art va-za?

 

Bobrov o ajută pe bunică-sa să se ridice. Dar cînd i-a dat drumu’, bunica s-a aşezat din nou la podea.

 

Bobrov: Vai, iarăşi v-aţi aşezat!

Bunica: M-am aşezat, ei şi ce dacă m-am aşezat?

Bobrov: Permiteţi-mi să vă ajut. (O ridică pe bunică).

Bunica: N-a mers bine cartea. Eu am încercat şi aşa - şi aşa, dar degeaba. Da’ nu mă mai trage aşa de mîini, ci ia-mă de subsuori. Am tras rege după rege. Mie îmi trebuie un cinci, însă iese rege după rege.

 

Bobrov îi dă drumu’ bunicii, iar bunica se aşază din nou pe podea.

 

Bunica: Ah!

Bobrov: Dumnezeule! Din nou v-aţi aşezat.

Bunica: Da’ ce te-ai legat de mine: v-aţi aşezat - v-aţi aşezat! Ce-ţi trebuie de la mine?

Bobrov: Am venit să vă rog să-mi daţi un pachet de ceai.

Bunica: Deja ştiu asta. Ai spus deja asta. Nu-mi place să ascult de douăzeci de ori acelaşi lucru. Atîta ştii: ah, iar v-aţi aşezat! şi pachet de ceai. Ei, ce te uiţi!? Ajută-mă să mă ridic, îţi spun.

Bobrov (ridicînd-o pe bunică): Lăsaţi-mă să vă aşez în fotoliu.

Bunica: Da’ tu mai bine ai vorbi mai puţin, dar m-ai ajuta să mă ridic ca lumea. Eram să uit: am vrut să-ţi spun că uşa din dormitor iarăşi nu se încuie cum trebuie. E adevărat că tu ai făcut cîte ceva la ea.

Bobrov: Nu că am făcut ceva la ea, eu am strîns broasca şi clanţa cu şuruburi.

Bunica: Dar tu crezi că eu înţeleg ce e cu această broască şi clanţă şi cu şuruburile. Pe mine astea nu mă interesează. Mie îmi trebuie ca uşa să se încuie ca lumea.

Bobrov: Uşa tocmai din cauza asta nici nu se încuie, fiindcă şuruburile nu se ţin prea bine în lemn.

Bunica: Bine, bine, asta-i treaba ta. Mie îmi trebuie doar… Ah!

(Iarăşi se aşază la podea).

Bobrov: Dumnezeule!

Bunica: Ce e cu tine, ai hotărît să mă arunci la podea cu orice preţ? Ai hotărît să-ţi baţi joc de mine? Nenorocitule! Pur şi simplu eşti un nenorocit şi mai bine pleacă!

Bobrov: Bunică, eu am vrut să vă aşez pe fotoliu, pe cuvînt de onoare.

Bunica: Eu ce ţi-am spus? Ca tu să te cari de aici. De ce nu pleci!? Ei, de ce nu pleci de aici? Auzi? Pleacă de aici! Ei? Cară-te de aici!

 

Bobrov pleacă.

 

Bunica: Afară! Afară! Afară! Cară-te de aici! Ce nesimţit!

(Se ridică de la podea şi se aşază în fotoliu).

Iar soţia lui pur şi simplu e necuviincioasă. Umblă prin casă absolut goală şi nici măcar de mine, o bătrînă, nu se ruşinează. Îşi acoperă locul ruşinos cu palma şi aşa se plimbă. Apoi cu aceeaşi mînă atinge, la masa de prînz, pîinea. Ţi-e scîrbă şi să te uiţi. Crede că dacă e tînără şi frumoasă poate să facă orice îi vine prin cap. Dar ea, neglijenta, unde trebuie, nici măcar nu se spală cum trebuie. Mie, zice, îmi place ca de la femeie să miroase a femeie! Cum intră ea în cameră imediat îmi bag nasul în flaconul cu apă de colonie. Poate că bărbaţilor le place, dar pe mine, vă rog să mă scuzaţi, scutiţi-mă de aşa ceva. Ce nesimţită! Se plimbă goală fără nici urmă de ruşine. Iar cînd se aşază nici măcar nu-şi strînge picioarele cum trebuie şi totul e la vedere. Iar acolo la ea e..., ei, pur şi simplu acolo e totdeauna udă. Uneori mai şi picură. Îi zici: măcar te-ai duce şi te-ai mai spăla, iar ea îţi zice: ei, acolo nu trebuie să te speli prea des, ia o batistă şi se şterge. Şi cînd se şterge cu batista încă e bine, uneori se şterge pur şi simplu cu mîna. Întinde umezeala şi mai tare. Eu nu dau niciodată cu ea mîna, mîinile ei totdeauna miros urît. Şi ţîţele ei sînt indecente. E adevărat că sînt foarte frumoase şi tari, dar sînt atît de mari încît din punctul meu de vedere sînt indecente. Ce soţie şi-a mai găsit şi Foma! Habar n-am cu ce l-a fraierit!

 

(1933)