Marius Conkan

 

Cantos 7 (carbid)

 

Când practici inutilitatea ca pe o frondă

împotriva unei vieți zugrăvite în alb

și vrei să mori

(firește că nu vei muri)

un porumbel flămând ciugulește firimituri pe balcon

și-ți spui: ce miracol!

Chiar atunci, timpul tău cu miros de carbid

îți aduce aminte

că berea ajută,

că două, cinci, zece beri ajută

și nu te mai gândești la nimic.

Chiar atunci, cu buzele umede,

ai să iubești totul,

absolut totul,

până când, un singur cuvânt,

un singur gest,

o simplă revoltă a altora

te vor îndrepta către moarte.

Și iei medicamente ca să nu mori,

și juri că alcoolul nu te va omorî.

Cu smerenie-ți apleci gura peste cana cu vin

și ești fericit.

 

Da, ești fericit

ca și cum ai fi împușcat răul din tine

cu o lunetă de platină.

Apoi te trezești din beție

și viața-ți zâmbește cu dantelă de poliester.

Faci curat în cameră și dormi

până când lumea te sună și te întreabă

dacă ești ok.

O, tu, Bukowski, ce le-ai spune

cu gura învelită-n șervețele roșii?!

 

La sfârșit,

îți pare rău pentru tot

și nu mai crezi în metafore.

Ești poet, ce dreaqu, nu stilist!

Viața e viață,

moartea e moarte

îți aduce aminte

că berea ajută,

că două, cinci, zece beri ajută

și nu te mai gândești la nimic.