"Când mă aflu în turneu, mă gândesc la familie, iar când sunt cu familia, mă gândesc la Metallica",

interviu cu James Hetfield / METALLICA

realizat de Richard CONSTANTINIDI

 

R: Cum reuşeşti să rămâi rocker după atâţia ani?

J: Există mai multe aspecte ale acestei probleme: eu sunt textierul şi simt nevoia să scriu mereu despre ceea ce-mi trece prin cap în mod constant. Asta fac indiferent că mă aflu acasă sau în turneu. Acesta este modul meu de a trăi şi sunt fericit atâta timp cât pot să fac asta. Nu există nici un sentiment mai suprem ca în momentele când toţi patru (din Metallica) se află în formă şi suntem băgaţi în priză. Asta îmi dă un sentiment de încredere deplină. Atâta timp cât toţi patru suntem uniţi, Metallica va funcţiona!

 

R: Cum se fereşte Metallica de paparazzi?

J: Nu ne putem feri. Dacă te uiţi pe websiteul nostru, o să vezi că fanii ne bârfesc în mod constant. Se zvoneşte că Kirk este dependent de heroină sau că eu mă bat cu Lars.

 

R: Cum ai cunoscut-o pe Francesca?

J: A fost angajata noastră. Lucra la o firmă de catering şi era mereu în turneu cu noi. Ea gătea bine şi m-am gândit că ar putea să fie o nevastă bună… Am devenit prieteni şi am fost prieteni mult timp, dar, după un timp, lucrurile au luat o întorsătură mai serioasă…

 

R: Cât de des faceţi pauză în timpul turneelor ca să-ţi revezi familia?

J: Nu concertăm în serii mai lungi de 6 sau 7 săptămâni. Uneori, familiile vin să ne însoţească la unele date din turneu, dar fetiţa noastră devine deja stresată de călătoriile noastre şi consider că este cazul să meargă acasă să-şi revină.

 

R: Să înţeleg că încerci să îmbini cele două vieţi pe care le porţi: cea alături de formaţie şi cea alături de familie…

J: La început încercam să le separ - dar nu mi-a ieşit, pentru că „Metallica” este o parte din mine şi familia este o parte din mine - iar cele două ar trebui să se înţeleagă. Există momente când trebuie să mă concentrez asupra unor probleme dintr-o anumită parte din mine. Când mă aflu în turneu, mă gândesc la familie, iar când sunt cu familia, mă gândesc la „Metallica”.

 

R: De ce te-ai fi apucat dacă proiectul cu Metallica nu-ţi reuşea?

J: Sper că aş fi rămas în acest domeniu, lucrând într-un studio, într-un magazin de instrumente muzicale, orice legat de muzică.

 

R: La un moment dat, Metallica a suferit un accident tragic - aţi trecut peste asta? De ce aţi decis să continuaţi?

J: Nimeni nu poate să treacă peste moartea unui prieten foarte apropiat. Asta este partea dramatică de a fi apropiat de cineva: te doare dacă nu mai este alături de tine. Cliff trăieşte în continuare în noi toţi şi cred că îi place tot ce facem. Îl cărăm cu noi în fiecare zi. Continuarea este un lucru de la sine de înţeles. Sunt sigur că aşa şi-ar fi dorit să facem şi este exact ceea ce vroiam şi noi să facem. Această muzică a devenit un tratament; o terapie pentru a ne refula doliul, tristeţea, furia, întrebările şi agresivitatea ce zăcea în noi.

 

R: A fost o epocă când „Metallica” era poreclită „Alcoholica”. Cum reacţionai la aceste comentarii din partea presei?

J: Bând din ce în ce mai mult… La început, formaţia se regăsea, îşi clădea încrederea şi energia dintr-o sticlă cu alcool. Fiind vocalistul trupei, mi-am dat seama (după un timp) că nu este bine ceea ce fac şi totul a devenit mult mai intens în momentul în care intram sobru pe scenă. Era o senzaţie incredibilă să ţin minte tot ceea ce făceam. A fost o etapă a tinereţii mele.

 

R: Stilul vostru s-a schimbat radical odată cu albumul „Load”. Este vorba de o metamorfoză premeditată sau de o trecere normală la o nouă etapă muzicală?

J: Tot ceea ce facem este natural. Simţim anumite tendinţe şi încercăm să evoluăm. Eu am o paradigmă după care îmi ghidez viaţa: "no U-turn!" (adică, nu te întorci, ci mergi înainte), însă, fără să pierzi bagajul de cunoştinţe pe care l-ai dobândit în decursul anilor.

 

R: De ce aţi lansat „Load” şi „Re-Load” în maniera în care aţi făcut-o? De ce nu aţi lansat un album dublu cu materialul celor două discuri?

J: Pentru că am fi în continuare în studio. A durat foarte mult să înregistrăm acest material. Au fost foarte multe piese - iar pentru mine, ca textier - încercând să creez anumite stări cu fiecare compoziţie, a fost prea dificil şi am devenit foarte confuz - erau prea multe farfurii pe masă şi a fost foarte greu să aleg cele mai bune bucăţi ca să iasă ceva foarte reuşit. De aceea este mai bine că le-am împărţit în două capitole. Am stat în studio timp de un an pentru „Load” şi orice calcul matematic îţi dovedeşte că ar mai fi trebuit să stăm în studio încă un an - ceea ce era imposibil pentru noi.

 

(Varianta integrală a interviului poate fi citită pe blogul lui Richard Constantinidi: http://clickzoombytes.wordpress.com/)