Forţa cuvântului trebuie să fie mai presus de orice armă”,

Interviu cu Arias MANZO, realizat de Simona DĂNCILĂ

 

Luis Arias Manzo (Melipilla-Chile, 1956) este secretar general  al mişcării internaţionale Poetas del Mundo, care cuprinde membri prestigioşi din peste o sută de ţări. Este autor al volumelor de poeme: Agualuna (2002), Mil anos de amor (2003), Instantes (2004). Între 1973 şi 1991 a trăit exilat în Franţa, unde opera şi activitatea sa au fost recunoscute şi a fost numit Ambassadeur de la Paix — funcţie diplomatică onorifică, îndeplinind o serie de misiuni culturale la cel mai înalt nivel.

 

- Sunt convins - şi cred că şi dumneavoastră sunteţi - că există o forţă poetică globală. Îşi propune Poetas del Mundo să concentreze şi să dea o direcţie acestei forţe?

- Ideea de a crea mişcarea Poetas del Mundo s-a născut tocmai din această convingere şi din concepţia că în această eră nouă  poetul este chemat să se implice activ în destinul umanităţii. Există, indubitabil, dificultăţi create de suprapopulaţie, de deteriorarea continuă a mediului ambiant, spaţiile locuibile se reduc şi calitatea lor devine din ce în ce mai precară, iar această situaţie se va agrava odată cu trecerea timpului din cauza încălzirii globale, topirii calotelor glaciare, iar omul va fi nevoit să lupte efectiv pentru supravieţuire, ceea ce este logic. Cea mai mare şansă de supravieţuire o au popoarele care dispun de resurse importante şi de putere mondială. Cu siguranţă că în aceste condiţii conflictele se vor agrava şi se vor înmulţi. În general conflictele, ciocnirile de interese, se rezolvă în două feluri: pe cale amiabilă, raţională, atunci când dialogul are capacitatea de a se impune, sau prin forţă. Când se ajunge la manifestări ale forţei brute înseamnă că a dat greş cuvântul. Noi milităm pentru înţelegerea interumană bazată pe raţiune, cu alte cuvinte forţa cuvântului trebuie să fie mai presus de orice armă. Poeţii ştiu să manevreze cuvântul, sunt artizani ai verbului, îi pot atribui o încărcătură suficientă astfel încât azi, mai mult ca niciodată în istoria omenirii, poetul este dator să intervină în felul lui în rezolvarea problemelor actuale ale planetei şi ale omului.

 

- Poetul are o independenţă structurală faţă de bani, faţă de materialism în general. Putem considera acest fapt un avantaj?

- Tocmai, pentru ca dialogul despre care vorbim să ajungă să se impună în faţa armelor e bine să fie dirijat şi susţinut de persoanele cele mai integre din punct de vedere material. Cred că poetul este o fiinţă sensibilă, sentimentală, visătoare, care se emoţionează profund şi trăieşte prins în încântarea sa artistică, percepe evenimentele în toată amploarea şi subtilitatea lor, suferă simţind durerea celor din jur şi deseori scrie chiar cu sângele său. În ultimele săptămâni am fost martori ale acestei sensibilităţi cu nuanţă civică şi socială când, din cele patru colţuri ale lumii, poeţii şi-au ridicat glasul pentru a condamna masacrul din fâşia Ghaza, cerând cu vehemenţă retragerea imediată a forţelor sioniste din acest teritoriu, iar poziţia lor nu e dictată de interese politice sau de altă natură, ci de acea conştiinţă umanistă.

 

- Poetas del Mundo s-a afirmat ca o voce mondială care apără planeta. Povestiţi-ne unul din momentele  cele mai emoţionante pe care le-aţi trăit în calitate de secretar general al acestei mişcări.

- Am trăit multe momente emoţionante în ultimii ani. Aş vrea să-ţi vorbesc de cel puţin trei astfel de momente. Primul s-a petrecut atunci când Israelui a atacat Libanul - am simţit pentru întâia dată că această mişcare e ceva necesar, o refulare a intelectualilor revoltaţi care s-au solidarizat cu cei oprimaţi şi au cerut restabilirea păcii, încetarea oricărei violenţe. M-a impresionat atunci foarte mult faptul că ambasadorul asociaţiei noastre în Israel a luat poziţie, în ciuda riscurilor la care se expunea. Declaraţia energică a poetului israelian Ernesto Kahan a fost imediat tradusă de reprezentantul nostru pentru Lumea Arabă şi asta a fost o dovadă clară că noi, poeţii, putem să ne solidarizăm, să fim constructivi şi puternici. Un al doilea eveniment remarcabil a avut loc când am fost invitaţi în Iran, iar preşedintele Mahmud Ahmadineyad ne-a primit la Palatul său într-o audienţă de o oră şi jumătate pentru a discuta la cel mai înalt nivel despre teme de stringentă actualitate. Aceasta confirmă faptul că poate exista o diplomaţie poetică, noţiune îndrăzneaţă, dar pe deplin justificată, iar această diplomaţie poetică poate acţiona concret. Şi, ce să mai spun de emoţia din aceste ultime zile când poeţii din toată lumea şi-au unit vocile uimind prin spontaneitatea cu care au răspuns declaraţiei de protest a mişcării Poetas del Mundo referitoare la situaţia din Ghaza. Am trăit de asemenea clipe de neuitat în timpul deplasărilor pe tot cuprinsul Americii de Sud — în Colombia, în plin război civil, în Bolivia, care trăieşte o etapă istorică, în Brazilia sau, mai departe, în Iordania şi aş putea continua, dar rămâne ca material pentru alt interviu, cred.

 

- Care este, după părerea dumneavoastră, legătura dintre religie şi poezie?

- Nu ştiu, aş prefera să înlocuiesc termenul de religie cu acela de spiritualitate, mai precis mi-ar plăcea să vorbesc despre legătura evidentă dintre poezie şi spiritualitate ca stare superioară a omului. Cred că poemul e o modalitate de a exprima concentrat grandiosul, sublimul, de a explica pe scurt ceva care implică sentimentul adânc şi enorm din străfundurile sufletului. Poemul e un limbaj misterios care ţâşneşte din trăirea cea mai intensă a fiinţei şi deseori numim asta inspiraţie, inspiraţie divină. Este o formă de comunicare între eul terestru şi eul celest — vocea misterioasă care şopteşte în depărtări inimaginabile. Putem deduce că inspiraţia vine de foarte departe, creând o legătură între individ şi spiritualitate ca spaţiu vast. Îndrăznesc chiar să spun că  poetul este mediul de comunicaţie între fiinţa de lumină şi fiinţa pământului. Vicente Huidobro spunea că poetul e un mic Dumnezeu şi cred că pe undeva ideile noastre coincid.

 

 

- Cum se reflectă dictatura în general şi în special dictatura  lui Pinochet şi a lui Rafael Videla în conştiinţa unui poet?

- Dictatorii în general nu iubesc poeţii, se tem de latura lor inefabilă şi mă refer la un anumit tip de poeţi, la cei care se implică efectiv şi pe care dictatorii îi urmăresc, îi persecută, îi închid, îi torturează şi îi omoară fără ca asta să le aducă satisfacţia dorită. În Chile l-au ucis pe Victor Jara, în Spania l-au ucis pe Federico Garcia Lorca, lista e lungă. În faţa atrocităţilor poetul nu poate să plece capul şi să ridice din umeri, e neconform cu firea lui să se resemneze. Dictaturile din America de Sud au lăsat răni deschise în conştiinţa poeţilor, cel puţin a celor care îmbrăţişează idealurile noastre. 

 

- A fost exilul dumneavoastră în Franţa creativ? În ce fel?

- Exilul meu în Franţa a fost creativ în sensul că am luat contact direct cu realităţile unei lumi dezvoltate, diferită de lumea exploatată de cei puternici din care veneam şi am folosit această experienţă în domeniul literar. A fost ca o şedere în anticamera vocaţiei mele şi m-a ajutat să înţeleg ce vreau exact în această lume. Dacă n-aş fi trăit experienţa asta mă îndoiesc că aş fi fost pregătit să fac toate lucrurile ulterioare, câmpul vizual pe care-l am astăzi ar fi fost mult mai restrâns, lumea ar fi rămas insondabilă, cu multe necunoscute şi n-aş fi avut curajul să lansez un proiect atât de ambiţios, acela de a încerca să unesc poeţii din lumea întreagă pentru a da greutate atitudinii pacifiste, cuvântului inteligent astfel încât acesta să influenţeze direct destinul lumii şi echilibrul planetei.

 

- America de Sud este pentru europeni un tărâm feeric. Cum se vede Europa de acolo?

- Am trăit atâta în Franţa şi am călătorit îndelung în toată Europa astfel încât viziunea mea s-a schimbat radical, dar cred că sudamericanul priveşte spre Europa ca spre un corolar al culturii şi dezvoltării, o destinaţie aproape obligatorie pentru cel ce vrea să-şi îmbogăţească substanţial cunoştinţele. Este visul multora să poată ajunge în Europa pentru studii.

 

- Poate fi Uniunea Europeană un exemplu  pentru ţările din America Latină?   

- În principiu, da, mai ales acum, când trăim în America Latină un proces de emancipare faţă de marile puteri, în special faţă de SUA. Unitatea pe care a dobândit-o Europa este exemplară. În ciuda celor două războaie mondiale devastatoare, în ciuda numărului impresionant de limbi care se vorbesc, bătrânul continent a reuşit să-şi găsească oarecum liniştea şi să perfecteze un acord de anvergură care contrabalansează alte puteri politice şi asigură un echilibru mondial.

 

- Poezia este un semn distinctiv al umanităţii, cum definiţi importanţa ei?

- Am spus-o şi la începutul interviului, poetul are de jucat un rol pe care şi-l asumă cu toată demnitatea, lumea se poate salva prin poezie, iar dacă nu este posibil înseamnă că este condamnată la dispariţie. Poetul este o entitate specială, are darul de a transforma cuvântul, logosul, în ceva frumos care transcende ceea ce este obişnuit, comun, el îmbracă vorbele banale şi le face puternice, spectaculoase, profund estetice. În timpurile noastre importanţa dialogului este vitală. Zgomotul tunurilor ne împiedică să ne auzim unii pe alţii şi atunci Vocea trebuie să capete mai multă amploare pentru a se impune şi poetul ştie acest lucru. Trăim sfârşitul unei etape degenerate şi asistăm la naşterea unei Ere Noi în care poetul are un rol determinant cu condiţia să iasă din inerţie. El nu poate rămâne în urmă şi dacă nu se află în primele rânduri înseamnă că nu este un poet adevărat, că este amorţit de convenienţe, mituit, compromis. Toate problemele trebuiesc tratate cu poezie, cu dragoste şi frumuseţe, nu cu ură, în asta rezidă marea valoare a poeticii ca viziune pozitivă şi constructivă.

 

- Care sunt obiectivele asociaţiei Poetas del Mundo pentru anul 2009?

- Anul acesta definitivăm pregătirile pentru primul nostru congres mondial, eveniment amplu şi complex care s-ar putea să aibă loc în America de Sud în 2010 şi astfel ar coincide cu bicentenarul independenţei şi, având în vedere procesul de eliberare a societăţii noastre, importanţa acestui congres ar fi şi mai mare.