„Eu cred că cel mai important  lucru pe care l-ar putea face astăzi cei care au deţinut funcţii de conducere pe timpul Uniunii Sovietice e să se căiască în public”,

 

INTERVIU CU EFRAIM BAUH, Preşedintele  Asociaţiei Israeliene a Scriitorilor, realizat de Dumitru Crudu

 

Efraim Bauh: Eu cînd am emigrat din Uniunea Sovietică, iar asta se întîmpla în 1977, am jurat că picior de al meu nu va mai călca vreodată în Chişinău. Şi am jurat acest lucru fiindcă pur şi simplu autorităţile sovietice mă aduseseră pe culmile deznădejdii. Aproape că îmi veniseră de hac. Dar au trecut paisprezece ani. Fusese perestroika, glasnosti, Uniunea Sovietică s-a destrămat şi eu mi-am încălcat cuvîntul şi m-am întors. De atunci am vizitat de 21 de ori spaţiul post-sovietic. Fireşte, totul s-a schimbat. Nici nu se poate compara ceea ce a fost cu ceea ce este. Aceste transformări se reflectă şi în romanele mele. Cotitura de la începutul anilor 90. Toate primenirile care s-au produs. Dar şi perioada aia gri şi dificilă din primii ani de independenţă. Am scris şi despre asta. Exact în acei ani am fost în Moscova şi Kiev şi peste tot era foarte rău, oamenii nu prea aveau ce să mănînce şi în societate domnea o cumplită plictiseală. Acum sigur că e cu mult mai bine. Despre toate lucrurile astea eu scriu, fireşte.

 

Dumitru CRUDU: Unul dintre motivele literaturii dumneavoastră e căinţă. Consideraţi că ar fi important şi pentru foştii nomenclaturişti sovietici să-şi recunoască greşelile şi crimele pe care le-au făcut?

Efraim Bauh: Eu cred că cel mai important  lucru pe care l-ar putea face astăzi cei care au deţinut funcţii de conducere pe timpul Uniunii Sovietice e să se căiască în public. Treaba asta este cerută de ucraineni, care cer să se recunoască faptul că foametea din anii treizeci ai secolului trecut a fost un genocid contra poporului ucrainean. Faptul că autorităţile sovietice şi-au hărţuit poporul,  au împuşcat şi au deportat oameni nevinovaţi în Siberia. Toate lucrurile astea nu pot fi trecute sub tăcere. Cineva trebuie să răspundă pentru toate aceste crime. Oamenii ar trebui să înveţe să se căiască. Ar trebui să recunoască ceea ce au făcut rău şi să nu cosmetizeze trecutul. Dar asta nu se întîmplă, din păcate. Ceea ce a fost cîndva rău este trecut sub tăcere, coşmarul e minimalizat sau e prezentat ca fiind un lucru pozitiv. Dar asta e cel mai important lucru astăzi. E doar o impresie falsă şi greşită că toate grozăviile de cîndva pot fi uitate şi ascunse sub nisip. Oricum, vor ieşi la suprafaţă. De aceea, e cea mai importantă temă astăzi. Inclusiv pentru mine ca scriitor. Dar nu trebuie să dăm vina pe alţii, ci să ne-o asumăm. Să nu dăm vina pe alţii, aşa cum face Soljeniţîn, care-i acuză pe evrei. De ce ar fi vinovaţi evreii? Pentru că au fost omorîţi?