Interviu cu BITZĂ,

realizat de Richard Constantinidi

 

CZB: Cum îţi defineşti stilul? De la tine am ascultat anumite piese predominant soul şi alte piese predominant hip hop sau R&B.

Bitză (B): Este un melanj, care practic îşi păstrează mult din caracteristicele MC-ului de rap. Ca şi chestii inovatoare, aduc foarte multă muzică, foarte multe note; ceea ce nu se întâlneşte la un MC în mod normal. Rezultatul final diferă. Câteodată ies piese mai soul, altădată mai R&B. Am vrut să fac un melanj între mai multe stilul care ar îmbina tot ce înseamnă metropolele şi viaţa urbană. M-a atras foarte mult subiectul acesta de mic. Am crescut fără vacanţe la bunici, numai în oraş; de aceea sunt atras de genul acesta de manifestări.

CZB: Cum ai descoperit muzica hip hop?

B: Mi se pare foarte important acest gen muzical; este o muzică foarte sinceră; şi foarte directă şi foarte obiectivă de a aduce în atenţia publicului mesajele, stările ce le ai de transmis …comparativ şi cu alte genuri muzicale, cum este rock-ul, mai poetic, mai metaforic. Fiecare are modalităţile sale artistice specifice. La hip hop mi-a plăcut treaba asta de exprimare verde în faţă.

CZB: Bine, dar la americani acest gen muzical a pornit de la discriminarea minorităţii de culoare, la francezi, arabii şi africanii au îndrăgit acest gen de muzică, la nemţi, turcii cântă mai mult hip hop. Cum îţi explici că în România, unde nu avem aceste probleme, faptul că tinerii albi au îndrăgit muzica Rap?

B: Muzica hip hop a apărut în urma unor petreceri şi a unor re-cântări pe sample-uri de funk, de către nişte DJ. Iniţial era vorba de o muzică de petrecere. Comunităţile se adunau în jurul acestui gen muzical de pe viniluri, cum ai zis şi tu, după care au apărut MC-ii, care erau cu „mâinile sus”. Ulterior a căpătat forma asta de protest, în mod special în ceea ce priveşte luptele rasiale, iar în ceea ce priveşte întrebarea ta legată de rap-ul acesta de albi sau rap-ul românesc… „Rap Românesc” sunt două cuvinte care mie mi se pare că nu se pupă. Paradoxal, rapul românesc are identitatea sa proprie, adică la noi nu o să vezi ţigăneala pe care o vezi la americani, cu şampanie, maşini luxuoase, etc. Mesajul nostru a rămas foarte puternic înspre partea asta socială. Practic, la noi rap-ul nu este o muzică de petrecere; rap-ul este mai mult o muzică cu spirit de frondă, de manifest, pe baza fanatismului care există pe fond genetic, cred. Românii sunt nişte fanatici. Rap-ul românesc poate merge şi mână în mână cu vorba aceea, că Românul s-a născut poet. Mă uit uneori pe net şi îmi dau seama că de multe ori există nişte forme de poezie foarte rafinate pe multe alte site-uri de specialitate carepromovează lucrări artistice sau alte manifestări de genul acesta.

CZB: Apropo de patriotism, care este părerea ta de ceea ce s-a întâmplat cu alegerile dubioase la Chişinău?

B: Eu nu sunt analist politic. Îmi place să cred că sunt un om simplu, dar este mai greu să pot să cred că cineva sănătos la cap ar putea să se gândească la Basarabia altfel decât ca la pământ românesc. Basarabia a avut diverse probleme politice începând din secolul XIX şi nu are sens acum să facem apologia, dar MII DE ANI de cultură, tradiţii, convieţuit împreună, …biserici – nu are sens să le înşir pe toate – nişte lideri încearcă să le facă şterse… iar paradox este că asta vine la 20 de ani după revoluţia de la noi. Şi mai mare paradox este că pe aceeaşi români care acum 20 de ani erau împuşcaţi şi bătuţi şi făceau mineriade, şi bla, bla, bla – acum îi doare în bască! M-am dus la manifestaţie (din Bucureşti). Acolo erau câteva mii de oameni entuziaşti. M-au rugat să ţin un discurs şi le-am spus că îmi pare rău, că îmi depăşesc condiţia. Nu pot să mă urc pe scenă să ţin cuvântări politice. Dar am scris un articol pe blogul meu, mai lung şi mai amănunţit. E TRIST şi românii nu spun nimic, nu au nici o reacţie. Măcar să zică ceva, să aibe o demnitate, o zvâcnire, un impuls să facă ceva. Românii sunt un popor inert şi e foarte greu să-i resuscitezi. El îşi consumă toată adrenalina şi toate resursele psihice la ştirile de la ora cinci şi la telenovele şi toate emisiunile astea de spălat creieri.

CZB: Care este părerea ta despre cele două găşti de hip hoperi din Bucureşti (RANS şi Casa)

B: Sunt copilărisme. Mă aştept la o atitudine mai altfel de la nişte oameni care fac versuri inteligente. Asta este o treabă mai veche cu RANS-ul, de prin 96, 97. Nu mai există mişcarea de mult. Practic acuma nu mai există găştile cum era Mafia cu Casa sau Paraziţii cu Spike-ul şi 20 C.M.-ul lor. Ieri la Fabrica am cântat cu artişti din vreo 4 grupări diferite şi nu mai există absolut nici un fel de problemă între ei. Toţi ar trebui să fim ca o mare familie.

CZB: Pe noul album ai zece featuring-uri. De unde această idee sau strategie?

B: Pur şi simplu aşa a ieşit. Nu îmi calculey niciodată featuringurile sau numărul de piese. Dimpotrivă, au rămas anumite featuringuri şi piese care nu au mai încăput pe album. Muzica este o idee atât de abstractă şi atât de interesantă încât dacă ai pe cineva lângă tine în care să ai încredere şi care să aibe gust estetic poţi să descoperi alte chestii în plus legate de muzică sau de poezie, când colaborezi cu cineva şi este foarte interesant că am făcut aceste colaborări cu prieteni pe care-i cunosc de ani de zile. Faptul că facem muzică este doar una din cele 30 de chestii pe care le facem împreună. De asta se şi leagă chimia aia. De multe ori îţi dai seama când un featuring nu se potriveşte pur şi simplu, pentru că nu are chimia aia. În momentul în care ne adunăm să facem un featuring, îmi place să cred că o să dăm în alte dimensiuni. Este exact cum în formaţii cei 4 sau 5 muzicieni îşi dau un anumit vibe unul altuia prin instrument, prin modul în care se interpretează. Având în vedere faptul că mereu mi-a plăcut să scot albume lungi (Oraşului are 17 trackuri, cincizeci şi ceva de minute de muzică, este un album foarte lung, mai ales în condiţiile în care un album normal are vreo 10 – 12 piese cu tot cu vreo două remixuri) e foarte important să te mai consulţi cu alţi artişti – şi cei de pe album îmi sunt foarte buni prieteni.

CZB: În 2006 ai fost nominalizat în 5 categorii la Premiile MTV. Cum te-a afectat asta?

B: Nici una nu s-a confirmat. Am avut 12 nominalizări la MTV în total pe parcursul carierei; nu am luat nici un premiu şi nici nu mă pasionează atât de mult premiile pentru că premiile adaugă tensiune în cariera artistică. E un moment în care zici: mamă, am luat premiul acesta, este extraordinar. Încerc să-l văd doar ca pe un indicator, să văd dacă am făcut un lucru bine. Am scos albumul de debut şi am avut cele mai multe nominalizări la Premiile MTV şi doar în acest sens privesc această situaţie. Nu am vrut să zic că sunt King of the hill, Top of the List. E bine să stai cu picioarele pe pământ că asta te face să mergi.

 

http://clickzoombytes.wordpress.com/2009/05/01/zoom-interviu-bitza-2009/#more-1418