Don’t let your dreams fall asleep”,

interviu cu Nick FĂGĂDAR (Luna Amară),

realizat de Mihail VAKULOVSKI

 

- Nick, eşti cu Luna Amară într-un turneu continuu, aveţi în continuare foarte multe concerte, mai aveţi timp de piese noi?

- Servus, Mihai. Concertele se întâmplă cu precădere la sfârşit de săptămână, aşa că timp ar fi, însă mai există distanţe, serviciu, sesiuni... cu toate astea, de câte ori reuşim să ne întâlnim în formulă completă, în sala de repetiţii, întreg timpul este alocat ideilor noi. Uite, deja avem suficiente piese ca să scoatem un nou album electric, însă va mai trece oareşice vreme până se va întâmpla asta. Momentan ne preocupă editarea şi lansarea albumului semi-acustic, şi el foarte nou, de altfel.

 

- Aţi anunţat acest nou album la sfîrşitul anului trecut. Cum se va numi, cîte piese va conţine, prin ce se va deosebi – dacă se va întîmpla aşa ceva – de primele voastre două albume?

- Albumul se numeşte „Don’t let your dreams fall asleep”, are 11 piese noi-nouţe şi o variantă de studio a piesei „Mara” (iniţial în varianta live pe Asfalt, 2004). În primul rând e primul album Luna Amară care are un titlu în limba engleză. Poate unii se vor întreba de ce... mai ales că Luna Amară s-a prezentat, zic eu, cu texte în limba română care au reuşit să fie mai mult decât o penibilă şi găunoasă înşiruire de stereotipii ri(t)mate. Nu e mare lucru de răspuns... pur şi simplu la momentul respectiv atât Mihnea cât şi eu aşa am simţit. Cu siguranţă că, ascultând foarte multă muzică, în marea ei parte cântată în limba engleză, ca artist îţi asumi anumite influenţe, te revendici unei anumite familii, chiar dacă poate doar în capul tău. În rest, albumul e probabil cel mai omogen de până acum din punct de vedere stilistic, deşi piesele sunt suficient de variate încât să nu plictisească, multe chitări acustice, trompeta, voci şi groove-uri de bas şi tobe care fac muzica dinamică, apăsată, vie. Părţile de chitară electrică sunt mai degrabă partituri de clapă (keyboards) datorită efectelor folosite de Vali, teme aerisite şi repetitive care sunt ca nişte valuri de sunet ce colorează bucăţile muzicale prezente pe acest al treilea album Luna Amară. Din 11 piese noi doar două sunt în limba română şi pe acestea le puteţi deja asculta pe www.myspace.com/lunamara - „Chihlimbar” şi pe www.luna-amara.ro - „Unghii de drac”.

 

- Pe cel de-al doilea album, „Loc lipsă”, aţi avut invitaţi foarte tari – Ombladon de la Paraziţii şi Andy Ghost de la Altar, aveţi astfel de surprize şi pe cel de-al treilea vostru material?

- Acela era un album care a „cerut” colaborări şi a fost servit ca atare. Acesta e un album care şi-a găsit resursele în colţurile cele mai intime ale sufletelor noastre, şi, crede-mă, resursele au fost suficiente.

 

- Aţi schimbat faţa site-ului vostru, care acum pare mult mai profi şi – ce e mai important pentru fanii voştri – are un blog activ, care mi se pare foarte important, dar deocamdată cel mai activ e Răzvan, de care se ţine Mihnea. Tu de ce apari aşa rar pe blogul formaţiei?

- Să nu uităm că eu am fost cel dintâi care şi-a scos capul din carapace şi s-a adresat în această „agora” virtuală poporului. Mai nou am văzut că a scris şi Sorin. Eu aştept momentul potrivit în care voi avea ceva de spus. Poate am să public acolo acest interviu (deja devine o rutină), poate am să scriu o poezie, poate am să scriu şi eu despre un album care-mi place foarte mult. Uneori aş scrie, însă nu am timp sau dispoziţie... dar promit că am să-mi revizuiesc atitudinea şi am să mă fac bloger când o să fiu mare.

 

- Aţi fost invitaţi de două ori la rînd la Sziget Festival. Prin ce se deosebeşte atmosfera de la Sziget în comparaţie cu ce se întîmplă la marile festivaluri româneşti – Stufstock, Artmania, Peninsula?

- Ei bine, de pe scenă, ca artist e mult mai bine la tine acasă, unde eşti cunoscut, ai un public care este familiar cu muzica şi mesajul tău şi te susţine. La Sziget, Budapesta eşti unul dintre miile de artişti care au ceva de oferit unui public de sute de mii, venit de prin toată Europa, în principal motivat de head-lineri, de obicei trupe sau artişti celebri peste tot şi de peste tot (în special din America şi U.K.). România e încă la început în materie de festivaluri, dar sunt mândru că am participat la toate aceste evenimente şi tot ce-mi doresc e ca ele să existe în continuare, să crească, să respecte artiştii locali cum au făcut-o şi până acum (în majoritatea cazurilor) şi să reuşească nu doar să aducă laolaltă un mare număr de oameni, dar să-i şi educe, pentru că vorbim aici de o comunitate reală unită de, sper sincer, dragostea de muzică, de un stil de viaţă şi o filozofie comună care, din nou, sper să fie una bazată pe non-violenţă, empatie, bun-simţ, respect pentru mediu şi comunicare.

 

- Ce mai scrii? Ce mai citeşti? Ce film mai nou ţi-a plăcut? Cu ce recomanzi ascultătorilor voştri să-şi ocupe timpul liber?

- De scris nu am mai scris cam de multă vreme. Probabil muza mea mă ţine ocupat cu alte chestii. Dar simt că are să mi se facă dor la un moment dat şi atunci am să scriu şi am să-ţi trimit, pentru că tu eşti, cred, cel mai constant cititor al meu. Cred că ultima carte pe care am citit-o şi care mi-a plăcut enorm a fost „Rătăcirile fetei nesăbuite” de MarioVargas Llosa. Ah, la filme însă stau mult mai bine: am văzut mai toate filmele nominalizate la Oscar şi încă o tonă pe lângă. Zilnic văd cel puţin două filme. Aseară am văzut „The Insider” şi am rămas cu un adânc sentiment de frustrare vis-a-vis de tot ce înseamnă sau mai degrabă nu înseamnă presa liberă în România. Mi-a plăcut „Slumdog Millionaire” a lui Danny Boyle, mi-a plăcut şi „Changeling” şi de curând am revăzut întreaga serie „Twin Peaks”, mai ales că eram în clasa a VIII-a când a fost difuzat la noi pentru prima oară şi încă mă simţeam marcat de atmosferă, povestea şi personajele din filmul lui David Lynch.

- Cum îţi pare critica muzicală din România? Te interesează ce se scrie despre voi în presă?

- Sincer sa fiu, încă nu am răspuns la un interviu care să reuşească să se apropie măcar de calitatea unor articole/interviuri de genul celor pe care le găseşti în reviste precum „Rolling Stone”, „Q Magazine” sau altele... asta strict referitor la ceea ce ar trebui să fie „presa de specialitate”, acei oameni care sunt în primul rând pasionaţi cu adevărat de muzică şi care ştiu să asculte, să formuleze şi să formeze opinii. În rest, răspund cu plăcere la interviuri, deşi, inevitabil, întrebările se repetă. Deşi, dacă mă uit la întrebarea de mai jos, se prea poate să mă înşel. 

 

- Neamurile tale au ascultat CD-urile Luna Amară? Au fost la concertele voastre? Ce cred despre ce faceţi?

- Părinţii mei nu au fost niciodată la un concert Luna Amară, nu au ascultat vreodată un album de-al nostru şi rubedeniile mele nici atât. Ştiu doar că au văzut pe TV imagini de la Stufstock şi probabil s-au oripilat. Probabil cred că suntem „uşori la minte”, necopţi, pentru că altfel la vârsta noastră trebuia să avem familie, copii şi să deservim unicul scop valabil: făcutul de bani. Dar nu mă deranjează şi nici nu ţin neapărat să le văd feţele în public. Pentru mine trupa asta e o felie de libertate, independenţă şi vis, toate laolaltă cel mai bun lucru pe care l-am reuşit până acum. Nu mă ajută să trăiesc mai bine, dar mă face să trăiesc mai frumos şi mai intens. Sincer, sunt un privilegiat şi asta se datorează în mare măsură oamenilor care ne ascultă şi, mai ales, cred în ceea ce facem măcar cât negru sub unghie din cât credem noi.

 

- Ce te aştepţi de la public, de obicei?

- Nu aştept decât ce am aşteptat şi până acum: să vină la concert, să ştie că muzica asta e despre ei şi nu doar pentru ei, să se simtă liberi şi mai puţin singuri într-o lume plină de violenţă şi cinism, să fie mai buni şi să găsească în muzică un dram de iubire şi linişte pe care îl doresc fiecăruia dintre voi.

 

(9 martie 2009)