La întrebarea „Cine crezi că face rău muzicii în zilele noastre?” Dianne Reeves spune: „Cred că de multe ori cei care fac rău muzicii sunt cei care vorbesc în jurul muzicii. Tot felul de critici care spun ce e bun şi ce e rău, fără să fie direct implicaţi. Ei nu fac muzică, ei vorbesc despre muzică. Uneori ei au tendinţa de a vorbi fără să ştie exact despre ce vorbesc. Uneori criticii sunt cei care pot afecta negativ viaţa muzicală”.
E o judecată valabilă şi pentru literatură? Cînd, în ce situaţii criticii literari pot manipula şi  influenţa negativ literatura sau viaţa literară?

 

Mircea IVĂNOIU

 

Sunt silit să încep prin câteva rânduri care ar părea platitudini dacă nu ar fi enunţuri aproape axiomatice sau/şi de bun simţ.

Orice activitate culturală, chiar sportivă,  determină apariţia unui grup de interpretare, teoretizare, comparare, evaluare, clasificare, ...a respectivului act cultural. Este o reacţie irepresibilă şi ea creează chiar profesionişti (comentatori specializaţi). Relaţia acestui grup, total dependent de existenţa actului de cultură, adică moare şi se naşte odată cu producţia culturală (în sens larg), este aproape o relaţie parazitară, de parazit care atunci când Dumnezeu vrea să-l piardă, îşi omoară gazda.

Vreau totuşi să spun că dacă în sport milioane de cititori citesc prompt şi cu aviditate metri pătraţi de cuvinte care în cele mai multe cazuri vorbesc despre nimic (apologia neantului creator de neant), în muzică şi literatură influenţa criticii specializate este minoră, deci ea va influenţa foarte puţin viaţa şi producţia literară (pozitiv sau negativ, indiferent de sens). Iar dacă vorbim despre o influenţă, vor avea o influenţă benefică cei care au citit mai mult decât au scris, nu câştigă bani de pe urma criticii literare sau muzicale, care cred în ceea ce fac şi nu fac mai mult decât ceea ce cred...

Aş fi preferat să răspund la o întrebare de tipul: Dar ce poate manipula şi influenţa negativ literatura şi viaţa literară? Aici răspunsul meu este imediat şi fără nuanţe EDUCAŢIA FUNDAMENTALĂ (cea realizată în instituţii specializate), cea care ar trebui să ofere un simţ moral şi să cultive organele individuale ale percepţiei culturale, rudimente de discernământ, inteligenţa sensibilităţii artistice... Acesta e primul nivel, cel care pregăteşte pentru lectura directă, pentru sentimentul valorii şi bagajul necesar înţelegerii oricărui gest critic.

 Reiau concluzia intervenţiei mele, reformulând ideea care interesează. Obturarea (atrofierea) canalelor de percepţie şi înţelegere este o afecţiune de sistem care acţionează neutru şi devastator asupra influenţei criticii literare indiferent de calitatea ei, de bunele sau proastele ei intenţii, de tendinţe de manipulare sau de conştientizare. Altfel, oameni lipsiţi de conştiinţă, fără nivel cultural, gata oricând să susţină o cauză doar pentru că sunt mai bine remuneraţi, dezinvolţi şi iresponsabili, cresc peste tot şi se înmulţesc cu spor, dacă legea şi cutuma socială le va permite. Aberaţiile geneticii sociale, se vor naşte din când în când, poate la momentul potrivit, şi vor striga din toţi bojocii: Regele e gol!