10 întrebări nu prea literare pentru un scriitor:

Svetlana CÂRSTEAN

 

- Care e jocul tău preferat din copilărie? Dar din adolescenţă?

- In copilarie, jucam 9 pietre – un joc de echipa, dar cel mai mult saream coarda, spre disperarea bunicii mele, care nu putea intelege cum e posibil sa sar cite o ora fara oprire. Cind oboseam in sfirsit, joaca preferata era inevitabil cea cu papusile. Pina la prima Aradeanca am asteptat sapte ani, dar papusile din cirpe pe care mi le facea bunica mea erau de o mie de ori mai frumoase decit toate Aradencile de mai tirziu. Imi placea sa le fac haine si sa le hranesc. In chestia asta cu hrana, am impins, pe la 10 ani, lucrurile pina foarte departe. Prima mea papusa negresa a suportat in avanpremiera obsesia materna comuna potrivit careia copilul trebuie hranit bine si des. Era o papusica mica de tot si neagra, am gaurit plasticul din care era facut corpul ei, in dreptul gurii, si am hranit-o temeinic si sanatos, pina acel recipent s-a umplut. Am abandonat-o apoi in gradina. M-am simtit ce-i drept un pic vinovata, nu mai stiu ce s-a intimplat cu ea dupa aceea.

 

- Cînd te întîlneşti cu primii tăi prieteni despre ce vorbiţi? Despre trecut sau despre prezent?

- Nu mi-am revazut de mult timp prietenii vechi.

 

- Sportul preferat? Ce sport pe care-l urmăreşti la TV ai vrea să cunoşti, să practici (de ce)?

- Mai nou, sailingul. O mare plina de veliere e poezie pura, o plimbare la apus pe un velier de cursa, pe o mare suficient de montata, este maximum de adrenalina. Dar de aici si pina la a ma vedea skipper, mai e cale lunga.

 

- Ce chestie n-ai face, dar l-ai pus pe vreun personaj de-al tău să facă (oarecum în locul tău)?

- N-am ajuns inca in situatia asta cu personajele mele. Mai vorbim peste citiva ani.

 

- Care e profesia pe care ai face-o cu plăcere? O profesie hobby care te-ar face fericit?

- Dansul.

 

- Ce sentimente/stări te enervează?

- Teama, indoiala, neincrederea.

 

- O faptă cu care te-ai lăuda în faţa copiilor tăi? Un eveniment care te-a avut în centru pe tine şi care i-a bucurat nespus pe părinţii tăi?

- Pentru parintii mei, nu stiu, ar trebui intrebati ei. In ceea ce il priveste pe Tudor, baiatul meu, la el ma laud in fiecare zi, cu interviurile speciale pe care le fac, cu ideile de articole. El stie zi de zi cit de mult imi place ceea ce fac.

 

- Dacă ai cînta rock sau jazz, ai fi foarte sărac şi ţi s-ar propune să cînţi manele pentru mulţi bani ai accepta? Ce n-ai accepta ca scriitor?

- Recunosc aceasta limita a mea. Nu as putea cinta manele, nu as putea deveni jurnalist de monden.

 

- Dacă ţi s-ar da un premiu pe care nu l-ai merita (cel puţin nu mai mult decît cel de pe locul doi, pe care l-ai simpatiza de multă vreme) ce ai face?

- Chestiune de sansa. Daca ar fi in mod flagrant un premiu nemeritat, atunci ar fi altceva. Nu m-as urca pe scena sa primesc acel premiu.

 

- Cum ai devenit ceea ce eşti acum?

- Prin trecerea anilor. Prin curajul de a face anumite lucruri si teama de a face altele, pastrind insa

mereu o obsesie care dateaza de la 12 ani, aceea ca singura meserie potrivita pentru mine e cea de scriitor. Nu mi-am rezolvat inca aceasta obsesie.