Alexandru PECICAN

Istoria secretă a copilăriei

Editura Limes

DIAMANTUL

De foarte mic simţise un imbold nestăpânit de a pune mâna pe lucruri strălucitoare.

Nu prezenta simptomele vreunei boli mintale - era doar retras şi mereu preocupat de miezul fenomenelor: de ce aşa? de ce nu aşa?

În jocurile cu copiii de o vârstă cu el dovedea “apucături” de om matur. Mai apoi, la şcoală, îl preocupau discuţiile legate de îndepărtate ţări exotice.

Pe zice trecea, devenea tot mai liniştit şi mai închis, mai blazat, şi asta până într-o zi, când se petrecu marea cotitură.

Ce s-a întâmplat atunci? Cine poate şti? Cert este că din acea zi începu o muncă asiduă, disciplinată. Se “cufunda” ore în şir în studiul unor vechi cărţi - făcea calcule pe petice de hârtie (uneori, din lipsă de spaţiu, scria şi pe pereţi).

Nu găsea înţelegere nicăieri - ba da, mă iertaţi, un bătrân profesor, ieşit de mult la pensie, îl invita uneori la el acasă, unde stăteau la discuţii ore în şir. Dar partea cea mai importantă era faptul că profesorul îi puse la dispoziţie o vastă bibliotecă - munca sa de o viaţă. Aici găsi materialele ce-l interesau atât de mult.

Nopţi în şir nu mai părăsi casa bătrânului său binefăcător. Devenise un adevărat despot cu el însuşi şi chiar cu profesorul, pe care îl punea acum să-i extragă diferite pasaje sau capitole întregi.

Ani în şir nu se schimbă nimic, până când, într-o bună zi, aproape orb de atâta citit, frământat de ticuri nervoase şi îmbătrânit înainte de vreme, îşi luă rămas bun de la mentorul său, profesorul, şi porni spre o mare aventură.

Era vesel - în sfârşit, era vesel şi încrezător.

Ajunsese mai repede decât îşi imaginase.

Trecu prin jungla cu fiare şi prin deşertul dogorâtor şi ajunse la poalele muntelui… Ar fi putut să se odihnească, dar un imbold nemăsurat îi tot da ghes.

Îşi răni mâinile şi genunchii pe stâncile colţuroase, dar nimic nu-l putu opri…

Acolo, sus, era frig şi băteau vânturi furioase…

Pe un bloc de marmură, într-un chioşc de cristal, sclipea DIAMANTUL.

Era cel mai mare diamant… Întinse mâna, dar auzi un glas: “- Cel ce a ajuns aici nu mai are nevoie de nimic, el are totul - mulţumeşte-te cu atât!”

Pentru prima dată de când urca, îndoiala îi dădea târcoale, dar nu se frământă prea mult, viaţa de până atunci îl învăţase să nu se încreadă decât în el. Întinse mâna, dar o greutate imensă i se puse în braţ… Îl trecură sudori reci la gândul că nu va putea să… se opinti din toate puterile…

Mâna înainta încet, ca printr-un lichid vâscos şi transparent. Simţi în căuşul palmei o fierbinţeală puternică, dar asta doar o secundă, apoi o lumină puternică alb-albăstruie formă o aură în jurul întregului său corp.

Hainele luară foc şi… rămase gol…

Se privi cu teamă… era din sticlă - nu, nu din sticlă… era din diamant!

Se îngrozi şi o luă la goană în jos.

În primul sat de la poalele muntelui, oamenii tăbărâră pe el şi începură să-l izbească puternic cu topoarele şi tărnăcoapele, voiau bucăţi din el, dar în zadar… era din DIAMANT.

L-au vândut aşa… întreg, şi pe banii primiţi şi-au cumpărat uneletele cu care să scormonească pământul…

La oraş a fost dus într-un atelier de tăiat sticlă şi ciopârţit în mii de bucăţi.

Cioburi din el se găsesc pretutindeni. Unele împodobesc degetele curtezanelor sau ale trufaşilor cavaleri, altele se află în seifuri bine ferecate… sau la picioarele sfinţilor de piatră sau…

Priviţi, chiar şi eu… acest inel cu… dar poate e doar o imitaţie din acelea ieftine… sau…