Gheorghe Urzică

VINDECAREA PERSONALITĂŢII PRIN VIS

Editura Junimea – Iaşi, 2010

Ediţia a II-a revăzută şi adăugită

Capitolul 6

POVESTEA VISULUI

6.5 Comoara din aluviune

S-a hotărât să-şi facă ordine în gânduri şi amintiri, pentru a se pregăti să meargă la spovedanie. Pentru a-şi aminti, a notat pe hârtie, care a fost sau mai este încă atitudinea faţă de părinţi, copiii şi fraţii săi; dacă i-a iubit, urât sau dispreţuit; dacă i-a îndepărtat de la inima sa prin nebăgare de seamă sau dacă i-a neglijat voit; apoi dacă i-a iubit sau s-a ataşat de ei mai mult decât orice pe lume, punându-l pe Dumnezeu pe planul al doilea.

S-a hotărât să facă aceeaşi analiză în ceea ce privea relaţia sa cu colegii de serviciu, cu şefii sau subalternii săi, atât din prezent, cât şi din trecut. A notat totul şi despre relaţia sa cu vecinii, cu oficialităţile, despre relaţiile lui în societate, pe stradă, în trafic sau ajuns la destinaţie, la prieteni sau fiind în misiune. A pus pe noptieră hârtia şi pixul, s-a ghemuit în pat cu gândul de a continua a doua zi, şi a adormit, începând să viseze.

Visul: Se făcea că avea o casă pe un vad colmatat de aluviuni uscate şi crăpate din cauza secetei. Era pe înserate şi soarele mai lumina încă de după dealul care părea rece şi de un gri murdar.

Un vecin i-a arătat o casă din umbra dealului, ce ieşea în evidenţă printr-o lumină proprie, discretă. Prin uşa deschisă se percepea mişcare şi părea că cineva locuieşte acolo. Nu mai zărise de mult acea casă, din cauza vârtejurilor de praf care se stârneau în vale. Se lipi de unul din copacii uscaţi din jurul casei şi zări un lămpaş, pus pe masă, chiar în faţa uşii deschise.

S-a hotărât cu vecinul, să-i facă o vizită bătrânului care locuia în acea casă, pe malul opus al lacului. S-a dus însă singur, vecinul rămânând să păzească casa. L-a găsit pe bătrân în holul casei, de parcă l-ar fi aşteptat, şi i-a spus că s-a hotărât că cureţe albia râului şi a lacului colmatat şi secat şi să găsească izvorul care alimenta cu apă valea şi lacul. Va începe de a doua zi, când va aduce agregate de excavat şi buldozere, ca să poată săpa în adâncime.

Bătrânul i-a spus că pe fundul lacului se află o comoară, foarte preţioasă pentru el, atrăgându-i atenţia că arheologii nu lucrează cu buldozerul şi nici măcar cu hârleţul. Trebuia să vină echipat cu spatulă, bisturiu, pensulă sau perie de haine şi cu făraş şi să înceapă treaba chiar acum, din seara aceasta. S-a întors acasă dezamăgit, cu gândul la colosala muncă la care se angajase şi i-a povestit vecinului ce a discutat cu bătrânul.

Acesta, în loc să-l consoleze, l-a mustrat, ca un frate mai mare şi l-a îndemnat să treacă la treabă, pentru că îl va ajuta. Au luat un sac de pânză tare, o trăistuţă cu ustensilele necesare şi s-au apucat de lucru, chiar din faţa casei lui. Înaintau în genunchi, cercetau totul cu migală, decupau şi scormoneau, luau pământul cu făraşul şi încărcau sacul.

Vecinul îl ajuta la căratul lutului şi îi aducea la cunoştinţă care era stadiul lucrării. Într-un târziu, îi spuse că platoul de aluviuni al lacului colmatat, a devenit un adevărat şantier arheologic. El era însă preocupat şi nu mai avea noţiunea timpului cu care se contopise.

Dinspre casa bătrânului a auzit o voce care spunea:

– Decupează cu spatula şi curăţă cu pensula fiecare locuşor care-ţi trimite vreo senzaţie deosebită, rece sau caldă, ca un fior ori ca un curent diafan, despre care crezi că a mai trecut prin tine şi nu încerca să-l ignori. Scoate încet fiecare element sau fir de energie, care te-ar duce la comoară. Întoarce-te din drum ori de câte ori trebuie şi fii sigur de săpătura ta!

La un moment dat, a găsit nişte vase de porţelan. A decupat cu grijă lutul din jurul lor şi le-a eliberat, unul câte unul. Apoi a găsit nişte amfore mici, sigilate cu dop cerat. Le-a şters de praf şi le-a aşezat într-un coş de nuiele, adus între timp de vecinul său. Cercetându-le, a constatat că este un serviciu de boluri şi ceşti cu farfurioare şi câteva mici amfore, asemănătoare vaselor împărăteşti de porţelan, în care se serveau delicatese în antichitatea chineză.

A rupt ceara din jurul dopului de ceramică fină al unei amfore şi a desfăcut-o. L-a învăluit un parfum din esenţe tari, provocându-i o stare de euforie, care i-a străbătut toate fibrele trupului. Când se linişti, o stare de beatitudine îl smulse din trup şi se înălţă în zbor către soarele orbitor. S-a trezit uimit de alegoria scoaterii la lumină a comorii, pe care o asemui cu lucrul migălos la recapitularea amintirilor şi spovedania la preot care înlesneşte îndepărtarea murdăriei acumulate în suflet. S-a hotărât să continue lucrul la memorarea amintirilor care i-au creat blocaje şi neplăceri şi să se spovedească la preot.