Flavius ARDELEAN

 

[Da]

 

Da

şi Nu

atât – doar da şi nu

şi între da şi nu

întregul spectru al omului ce nu cuvântă

cu glas castrat încastrat

în laringe

tăcerea linge

şi ultimul sunet scos gros pe gură

 

atârnă de buză clipa

o singură data să prind clipa şi nu aş mai vorbi

dar clipa nu se lasă răpusă

şi atârnă de buză

undeva sub privirile mele nicicum

undeva în spectrul larg al tăcerii

undeva între Da şi

Nu.

 

 

[În Midian Dumnezeu îl aştepta pe Om]

 

În Midian Dumnezeu îl aştepta pe Om

în vârf de deal: El – dealul

Îl aştepta – în gând – pe Om,

precum, mai târziu, avea s-aştepte

- în faptă – Omul moartea Dumnezeului

 

aici, între o aşteptare vie

şi o aşteptare moartă,

numai timpul nu mai aşteaptă pe nimeni.

 

 

[Tu hrăneşti cu firimituri din tine]

 

Tu hrăneşti cu firimituri din tine

pasărea din burta mea

pasăre luată ca pe-o boală

dintr-o pădure imaginară

căci eu n-am avut casă la ţară

şi n-am avut bunici

 

parinţii mei sunt eterni

 

dar nu şi pasărea din burta mea

tu ştii asta şi rupi din tine

bucăţi din cele mai bune

ca să-mi hrăneşti pasărea

e o pasăre ca nimeni alta

pictată direct pe pereţii stomacului meu

cu pene gri şi ochi întorşi spre interior

 

unde eu văd gri tu vezi o rază de lumină

 

şi rupi din tine tot mai mult

să te strecori – bucată cu bucată –

în ciocul păsării din burta mea

într-o bună zi

vei fi cu totul în burta păsării din burta mea

 

şi când nu vom mai fi

nici eu, nici tu

nici nimeni

să iasă oul din burta păsării din burta mea

oul etern

şi să se aşeze pe pământ

din oul din burta păsării din burta mea

vor ieşi atunci

păduri şi case la ţară

bunici şi părinţi

pentru toţi cei care nu vor mai fi

şi tot ce-i strâmb se va-ndrepta

şi tot ce-a fost va fi din nou.