BĂEŢAN Gabriel Petru

Tu eşti destinul meu


cadenţa morţii zăbovind în uman
universul
petcetluind şi conjugând distanţe

tiparul meu de om nu crede în destinul cuvintelor
tu eşti îngerul care încă ştie să asculte

sunt atâtea rime şi metafore trăite cu tine
mi-a fost îndeajuns
n-am mai deshis vreo carte
scriu cu degetul pe goliciunea ta încovoiată

uniţi şi goi printre candele
aşteptăm liniştea ca un plăpând deşert
să ne înghită precum râul de sânge
a înghiţit toate crucile
acestei lumi

____________________________________________________________

mimică îndoliată


inerţia şi lipsa ta
în simbioză cu dilatarea clipei
aştern în prezent
flori acromatice pe retină

mi-e mimica îndoliată
într-un sfârşit de aprilie
condensat de un soare gripat
îngerii cu aripile îngheţate
statui ale neputinţei

o evoluţie spre regres
bântuieşti iglul cutiei mele toracice
te hrănesti cu vertebre
şi sânge albastru
oxigenând vise
în stare de putrefacţie

 

__________________________________

testament

noi suntem propriul nostru testament
atingerea ta deschide cerul
şi cerne aleatoriu vise

regenerăm în moartea detaliilor
într-un dans de respiraţii
păstrate
în testamentul dăinurii

__________________________________________________________________

Amurg şi armistiţiu


Ne răpun săgeţi de lumină.
Retrăim secvenţele repetate
Ale unui război erotic
Purtat pe câmpuri de mătase.

Am asediat pe nerăsuflate
O cetate fortificată cu draperii
Şi înconjurată cu patrule de îngeri
Martori ai tandrului carnagiu.

Sângeriul pictează miros de amurg.
Ne contopim în fiecare cromozom
Într-o diplomaţie de sincron
Şi un armistiţiu de transpiraţie
Şi pasiune.