|
Nicoleta Clivet
O antologie cu prieteni
Suparati nevoie-mare pe "un vai de el establishment prafuit", citiva ieseni
(adoptati, in genere, de "dulcele tirg"), mai putin amortiti decit cei
care dau tonul si fac regula prin partea locului, au pus de-o "alternativa"
literara, nebugetata, la "discursul cultural dominant - caracterizat prin
paseism, cultivarea traditiei, glorificarea inspiratiei si nationalism".
Ambitiile volumului OZONE FRIENDLY. Iasi. Reconfigurari literare. O antologie
(Edit. T, Iasi, 2002), coordonat de O. Nimigean si prefatat de Dan Lungu,
nu-s de colo. Cea mai vinata dintre ele "consta in hasurarea spatiului
vinovat de alb in care se ascund Iasii - Moldova, in general - pe harta
literaturii noastre mai noi". Cantitativ, problema e ca si rezolvata:
cei 28 de autori antologati, fiecare cu cite, in medie, 10 pagini "reprezentative"
de (mai ales) poezie, proza si (ceva ce aduce a) teatru, reusesc sa umple
vidul ce dadea ameteli coordonatorului. Calitativ, insa, situatia nu mai
e atit de trandafirie, ba chiar se duce de ripa proiectul alcatuirii unui
"portret de grup", si asta pentru ca, daca exista o "aura comuna" care
sa-i reuneasca pe cei selectati, ea nu se contureaza atit pe criteriul
estetic sau axiologic, cit pe cel al amicitiei. Un criteriu poate "slab",
poate doar atipic, totusi, demn de toata lauda, cel putin atita vreme
cit sint tirguri pe plaiul mioritic unde nici macar aparitia unei astfel
de antologii cu prieteni n-ar fi cu putinta.
Prefata lui Dan Lungu - Despre
un anumit simt al jocului - pune si ea sub semnul intrebarii, ca, de altfel,
Club-ul 8 in ansamblu (acest "grup literar si de reflectie asupra politicilor
culturale", despre care se stie, inca, prea putin), reputatiile literare
negociate la bursa literelor iesene si constata ca "exista o miscare febrila
in straturile culturale mai putin vizibile, un clocot sub crusta de traditie
si birocratie care promit eruptia". Promisiune ce se vrea, macar in parte,
transformata in realitate o data cu aceasta antologie, in care seniorul
din capul listei (inclusiv valoric) - Nichita Danilov - si juniorul din
coada ei (insa doar ca virsta) - Dan Sociu - sint despartiti de un sfert
de veac de literatura/ poezie. Si, cu toate astea, ambii stau la o distanta
egala (si mare!) de manifestul prefatatorului -De ce un monguz vorbitor
sa fie mai prejos decit o pisica sau ciorna unui Manifest (aparut, initial,
in suplimentul Vineri al Dilemei, prin 1998) -, manifest de unde se vede
cu ochiul liber ca intelectualul de pe Bahlui, in perioadele lui de efervescenta,
lupta simultan pentru autonomia esteticului si pentru impunerea "poeziei
programatiste". Adica proiectele maioresciene sint inca actuale, lor adaugindu-li-se,
in spiritul vremii, idealul "poetului-retea" ("omul unui singur creier,
CYBERBIOS, al tau si al tuturor!", adica al nimanui) si al "generatiei
PC-ului". De exigentele poeticii "programatiste" se tin aproape doar Radu
Andriescu si Dan Ursachi, dar cu rezultate indoielnice. Cei doi "meiluiesc"
pe varii teme, de la birocratia locala la injuraturile de mama, dovedindu-se
cu asupra de masura niste pareriologi internetizati, sufocati pina la
urma tot intr-un morman de maculatura. Cam acelasi lucru se-ntimpla si
cu majoritatea fragmentelor in proza. Aici, situatia treneaza vizibil,
si vorba "multi chemati, putini alesi" isi dovedeste iar intelepciunea.
Invadat de personaje angoasate sau cu tulburari comportamentale, de panica
logoreica a unor eroi-scriitorasi in criza, romanescul isi cauta iesiri
cind spre parabola, cind spre fantastic. Solutii, deci, de mult fumate,
ce garanteaza plictiseala cititorului, cu exceptia, poate, a celui ce
se lasa pacalit de una-doua cruzimi de limbaj. Cu un stil taios, fara
volute narative de prisos, respectuosi cu timpul si rabdarea lectorului,
se remarca Mihai Constandache, Florin Lazarescu, Dan Lungu, Radu Parpauta
si Dorin Spineanu, toti povestitori de cursa lunga, indatorati mai ales
formulei optzeciste, dar celei orientate cotidianist, si nu "textualist".
Provocarea unei adevarate "reconfigurari literare" in spatiul iesean este
de asteptat sa vina (partial, ea a si venit) din partea poetilor "tineri"
si "foarte tineri", cum se exprima O. Nimigean. E vorba de Constantin
Acosmei, Gabriel H. Decuble si Dan Sociu, ei reusind fara prea mari sfortari
sa mentina in echilibru balanta care-i are, in celalalt taler, pe O. Nimigean,
Liviu Antonesei si Nichita Danilov. Jurnalul poetic al coordonatorului
antologiei dezvaluie un sceptic pasional, un scirbit capabil inca de discursuri
despre prabusirea fiintei: "afli ca esti terminat de pilda la Inviere
la miezul noptii cind preotul/ dimitriu racneste ca un conducator de osti
Hristos a inviat si tu raspunzi/ din mila Adevarat a inviat dar sint nenumarate
alte prilejuri/ mai putin spectaculoase de-a dreptul banale nici n-are
rost sa le-nsir/ (cind in oglinda inclinata din alimentara descoperi -
sa zicem - in/ crestetul capului un inceput de chelie)// cind esti terminat
e foarte bine ai devenit in sfirsit poet poetul po-/ hetul "un unic popor"
cum te vei fi exprimat intr-o imprejurare nu/ vei mai scrie nimic desi
- cu aceeasi mila cu care i-ai raspuns preotului/ dimitriu - vei mai umple
niste pagini" (13.04.'98). Interiorizat, melancolic, Liviu Antonesei scrie
versuri cu o tinuta elegant-expresionista, in ciuda citorva caderi de
tensiune lirica, pornite din incercarea de recuperare a momentelor prime.
In urma lui, vine Michael Astner, incoltit la rindu-i de singuratate,
dar nu atit de tare incit sa nu-si mai gaseasca ragaz pentru stilizarea
declinului ori pentru vreun scurt anunt: "tinar intre doua virste/ caut
tzara cu stil./ astept Provincia." (in bataia locului) In viziunile crepusculare
ale lui Nichita Danilov, tristetea vine de la inceput si se mentine constanta,
in timp ce fiinta, desi fumeginda, continua sa numere mai multe plinuri
decit goluri: "Ochii tai sint de fum si buzele tale/ si dintii tai si
glasul tau/ de fum sint.// Si sinii tai de fum si coapsele/ si bratele
tale care ma imbratiseaza acum/ de fum sint.// Umerii tai sint de fum/
si parul tau de fum e ca si aurul/ si toata dragostea ta/ de fum sint.//
Caci tu din trupul meu si pentru mine/ ai fost facuta/ ca sa te iubesc
pe tine/ si numai si numai/ pe tine.// Si tu ca fumul ma invalui/ ca fumul
ma intristezi si ma mistui/ cu coapsele tale de aur/ cu bratele tale de-argint/
si cu ochii tai/ mai tristi ca tamiia" (Umbra de aur, melancolia).
Preocupat
sa fie nu doar disciplinat, ci chiar amuzant in angoasa, Constantin Acosmei
stapineste, intr-un stil alb, economicos, o lume in devalmasie, roasa
de neant si de nebunie: "1.("viata omul atirna de un fir de par"/ imi
aduc aminte aproape in fiecare seara/ scotind cu degetele un par lung/
si negru din farfuria cu mincare)// 2. (azi m-am plimbat prin azil/ si
am cules un buchet de ciorapi/ - "vai sint atit de plapinzi" spune/ femeia
induiosata si ii pune/ repede in apa sa nu se ofileasca)// 3. (intotdeauna
cind vorbesc despre/ frumusete o femeie goala se asaza/ sfioasa linga
un stomac gol)" (trei studii pentru "Nud cu piciorul in groapa"). Gabriel
H. Decuble, prezent cu un grupaj foarte atent alcatuit, astfel incit sa-i
poata fi (re)cunoscut talentul de a se manifesta poeticeste pe si intr-o
o gama larga de teme si stiluri. De la epistola la epigrama, de la frusteti
erotice si vehemente impinse spre limita satirei pina la livrescul trait
euforic, toate drumurile sint batute de tinarul poet care, desi crescut
in biblioteca, are mereu o fereastra dechisa spre lume. Minutios construita,
abordabila pe mai multe niveluri de lectura, poezia lui seduce si rasfata,
deopotriva: "Xochiquetzal sa ma-nvete, cum sa o fac sa ma iubeasca./ Sira
spinarii sa-i fring, sa o spulber,/ sa o cern apoi peste cimpuri./ Carnea
sa-i fierb pe altarul zeitei/ pina va iesi, de placere, negreala./ Singele
sa i-l scurg prin ciurul de aur/ si sa-l dau ciutei sprintene sa-l poarte
prin munti./ Ochii sa-i atirn in cactusi teposi,/ lacrimile ei sa fie
roua batrinilor slujitori ai pustiei./ Parul sa-l tes in covoare mestesugite,/
sa le tina de cald nevoiasilor./ Pielea sa i-o usuc si s-o-ntind,/ sa
fac din ea cort pentru regele meu.// Cind toate acestea fi-vor implinite,/
femeia dorita va-nvata sa doreasca" (Cintece primitive, IV).
Un inocent
furios, aflat intr-un dezacord fertil cu sine si cu lumea, Dan Sociu este,
de departe, "copilul teribil" din grupul iesean. Poemele lui, suparate
si adevarate, cum s-ar zice, ori iau lumea cu asalt, la modul beatnic,
ori o abandoneaza fara remuscari. Cale de mijloc nu exista: "nimic nu
se leaga in mine si/ oricit m-as stradui nimic/ nu ma leaga cu adevarat
de voi/ un pod amarit acolo pe care sa poata trece/ in siguranta tramvaie
autobuze turme de oi/ traiesc o zi si pentru ca/ nu se rupea/ mai traiesc
una/ aceeasi/ si aceeasi/ si aceeasi ca-n/ zona crepusculara// aceeasi
dimineata cruda ca o blana/ jupuita de pe un iepure viu// aceeasi dupa-amiaza
in care oriunde m-asez/ acolo ramin/ incremenit/ si incleiat/ inecat in
saliva ca o micuta fotografie/ sarutata cu ura// aceeasi seara/ care urla
sa-mi/ acopere urletele/ cind paharele sint mai insetate ca mine/ si se
rup de radacinile lor invizibile/ si musca" (conseve bine inchise borcane
bine legate bani pentru inca o saptamina).
Zonala si amicala (pacate ce i-au fost imputate antologiei de cel putin
doi critici - C. Rogozanu si Nicoleta Salcudeanu), OZONE FRIENDLY… merita
retinuta pentru caracterul ei "alternativ", datorat mai ales prezentei
citorva poeti foarte tineri, mai prinsi in ceea ce scriu decit in ceea
ce si-au propus confratii lor mai virstnici sa zdruncine si sa-nlocuiasca.
Si, deocamdata, bine fac.
|
Mihai Vakulovski
bip - bip
Motto: "Un bip, ultim contrafort / al comunicarii, inseamna "Buna, batrine, ce mai faci?" (…) bip-bip - nu stiu ce inseamna bip-bip, / nu am ajuns la doua / bipuri. / E posibil sa / insemne "Esti acasa? Trebuie / neaparat sa-ti spun o chestie"." (Radu Andriescu & Dan Ursachi, "bip")
Stiam, de la Festivalul de Poezie Avangardista din Sighisoara (2000), ca in Iasi exista o grupare deosebit de interesanta de scriitori tineri, despre care am scris si vorbit cu diverse ocazii. Apoi a aparut, la editura revistei "Timpul", numita "T", o antologie, "oZone friendly", pe care ne-am cumparat-o "cu singe din nas", dar asta-i alta poveste ("Nu traim pina la singe / nici cind luam pumni in bot" - "Naspa la singe", Radu Andriescu). Antologia propriu-zisa este precedata de "Citeva precizari" necesare ale coordonatorului, O. Nimigean, prezent in antologie si ca scriitor si membru al clubului, si o prefata a lui Dan Lungu, "Despre un anumit simt al jocului", un adevarat (anti)manifest socio-cultural, in care, vorba lui Liviu Ioan Stoiciu, "intr-unu-s doi", sau mai degraba 9, caci acest "simt al jocului" cuprinde si "De ce un monguz sa fie mai prejos decit o pisica sau ciorna unui Manifest", vestitul si, paradoxal, in acelasi timp anonimul manifest al Clubului 8, publicat initial in revista "Vineri", care, stim cu totii, s-a dus pe apa simbetei. Iar la sfirsitul antologiei e un mini-dictionar foarte util care contine bibliogafiile scriitorilor antologati.
"oZone friendly" este o antologie a scriitorilor "foarte tineri, tineri si mereu tineri" (O. Nimigean), formati sau stabiliti la Iasi, care demonstreaza forta si importanta actuala a acestei regiuni pentru literatura romana, "mereu tineri" insemnind scriitori oricind valabili, scriitorii fiind antologati dupa valoare (fiind luat in seama, cred, si principiul prieteniei), nu dupa "generatie". Astfel, pe linga scriitorii tineri si foarte tineri, in "oZone friendly" semneaza si deja celebrii Nichita Danilov si Liviu Antonesei, de exemplu. Ordinea este cea alfabetica, de la "a" (Acosmei, Constantin) la "v" (Vasiliu, Codrin Dinu) si poezia este amestecata cu proza si dramaturgia fara nici un fel de complexe. Selectia textelor este facuta de autori, dupa cum spune antologatorul, antologia devenind astfel si mai interesanta. Liviu Antonesei a ales numai poeme de dragoste, lasind pe dinafara "hiturile", cum e "Mitologie. Eu si Valeriu Gherghel slavind pescarusul pentru Andreea Ioana", ceea ce se intimpla si in cazul celuilalt "optzecist" iesean din toate topurile, Nichita Danilov, in grupajul caruia lipseste una dintre cele mai complexe si mai bine scrise poezii contemporane - "Noua variatiuni pentru orga". Constantin Acosmei deschide cartea cu un sonet, un sonet altfel! Multi scriitori contemporani au incercat sa revigoreze sonetul, exemplul negativ fiind Al. Musina, care n-a adus absolut nimic in plus, exemplul pozitiv fiind basarabeanul Dumitru Crudu, autorul unui sonet construit numai din semne de punctuatie. Constantin Acosmei vine cu o energie si o vioiciune eXtraordinara, obtinuta nu numai prin ritm, dar si printr-o inovatie X: folosirea la maximum a literei "x", careia ii da forta de sunet, cuvint, nume, trup… Nu intimplator grupajul sau de poezie incepe si se incheie cu sonete, incercate, cu mare succes, si la Festivalul de Poezie din Sighisoara ("In gang ma intilnesc cu Domnul X./E asudat, cu burdihanul lax./Notez adresa: str. bl. ap. tel. fax./Ma uit la ceas - e unsprezece fix. //Pe pod imi taie calea un limax./Ma-ntorc si ma aplec - culeg un pix./Mai merg. Ajung la magazinul mixt./Imi sar in ochi cutiile cu vacs//Din raft. Si lada cu bricheti de cocs/Din colt. Ma sprijin pe tejghea in plex,/Privind tacimurile de inox//Impachetate-n foi rupte din DEX./Imi cumpar un pahar de matrafox./Iesind, ma scarpin linistit la sex."). Celelalte texte ale lui Constantin Acosmei sint poezii narative, poezii intre paranteze, cele numite "relatarea unui copil", tema ingenios aleasa, amintesc de un Harms combinat cu un fel de Creanga, actiuni cu un copil care tot pateste cite ceva, caruia i se tot intimpla cite ceva naspa ("Intr-o duminica seara, eu ma jucam la poarta - legam cu capete de sfoara mai multe pietre si bete intre ele si apoi le aruncam ca sa se agate pe sirmele electrice. Cind incepuse sa se intunece, mama a iesit din ograda si m-a trimis dupa palarie. Pe drum, niste copii au aruncat cu pietre intr-o balta, ca sa ma stropeasca pe cind treceam. Cind am ajuns la crisma, doi oameni se bateau, rasturnind mesele de tabla de pe terasa. Unul avea in mina o sticla cu fundul spart, iar celalalt un picior de scaun. Alti oameni stateau si se uitau la ei. M-am mai invirtit pe acolo si l-am vazut pe tatal meu dormind intr-un sant. Costumul cel bun era plin de glod, pantofii erau infundati in mil, un capat desfacut al curelei de la pantaloni spinzura peste buruieni. M-am apropiat tiptil si i-am luat palaria, ca sa nu i-o fure cineva. Atunci el a ridicat capul, cu fata rosie si umflata de la urzicaturi, si a inceput sa injure, apoi a baut niste vin din sticla si s-a culcat la loc. Eu mi-am pus pe cap palaria lui asudata, care imi cadea pe ochi, si am pornit inapoi. Pina acasa mai mult am alergat ferindu-ma, fiindca un copil mai mare tot incerca sa dea peste mine cu bicicleta."). Poezii-stari, actiuni pur si simplu, fara scop si fara sens, asa, cum se intimpla de-atitea ori in viata ("egal cu zero"), stari obsesive ("chimita se intoarce"), un fel de sadism, masochism & rautate asa, pur si simplu, care leaga textele lui Constantin Acosmei intr-un fel de clicomanie. Un poet cu totul deosebit, original si foarte interesant este Dan Sociu, unul dintre poemele caruia imprumuta cartii titlul, "oZone friendly", un poem excelent, un poet excelent care inca n-a debutat in volum, volum pe care il astept de cind il cunosc pe Dan Sociu, tot de la Festivalul de Poezie din Sighisoara. Despre cartea lui Gabriel H. Decuble am publicat o cronica in ultimul numar al "Contrafort-ului", selectia sa fiind din acest volum de debut, tiparit la aceeasi editura, "T", "Epistole …si alte poeme". Radu Andriescu & Dan Ursachi fac un Mail Art in & de poezie - poezia directa, adresata unui prieten, in care chiar se transmite ceva, un nou gen epistolar in lirica, mail art, care, desi s-a mai facut, in Romania nimeni inca nu publicase asa ceva. Apoi, nu numai metoda e noua, dar si textele sint foarte faine ("As dansa manele cu Ruxandra Cesereanu. Eu / in blugi negri cu nasturi lipsa, ea / cu palaria uriasa peste vocea profunda si sexi, / peste sarafanul bogat de curtezana venetiana. / Sau poate-mi cumpar haine, sa fiu elegant / ca un vampir, / cum zice Emir. / Manele in cinstea imperiului, fie in Clujul / cu noua biserici mari, fie in Iasiul / in care sfintul Gheorghe, / cel ce-a rapus un balaur cit un miel, cum zice Ruxandra, / ii tine zilele astea companie Sfintei Paraschiva, inchis / intr-un sipet de argint / din care nu iese decit dupa miezul noptii. Uite asa / as muri. Dansind manele cu Ruxandra la bairamul / Sfintei Paraschiva"). Michael Astner scrie o poezie telefonata ("greseala se-adauga/la greseala,/o ezitare-o imbogateste/pe alta" - "in a material world"), directa, poezii-film, pe care, citindu-le, parca le vezi ("gura tirgului"), Michael Astner fiind un urmas demn al scriitorilor germani din Romania, adunati in antologia "Vint potrivit pina la tare", poate cea mai buna antologie romaneasca. O. Nimigean scrie o poezie despre prieteni si cunoscuti pentru prieteni si cunoscuti, poezie-jurnal, iar Maria Boghian face o poezie "la masculin", simpla, bine scrisa, dar poate ca ar fi fost si mai reusita daca era "la feminin", mai ales ca MB pare sa aiba si curajul necesar. Vasile Baghiu zice ca se plimba prea mult si, in consecinta, textele sale sint prea lungi, din care insa se pot cita rinduri ca acesta: "sufletul nu-i un subiect de literatura". Serban Axinte scrie o poezie de dragul poeziei, asa ca personajele sale sint inventate si foarte indepartate, cum e acel, al sau, "Zeo Ni". Dramaturgia e reprezentata de austriacul Johannes Gelich prin piesa radiofonica "Interior/Exterior", o piesa cu multe cuvinte scrise si putine cuvinte vorbite, exact cum nu se prea intimpla in teatru; si, partial, de Radu Parpauta care transforma obsesiile oamenilor in literatura, amintindu-mi un pic de Urmuz, iar tot ce nu-i dramaturgie (si poezie) e proza. Si prozatorii sint OK, cum ar zice Mircea Cartarescu, poet si prozator contemporan. Dan Lungu isi alege personaje cu totul originale, un copil dintr-o simpla familie de romani, adica un copil dintr-o familie saraca, pe care-l urmareste, discret, asa cum personajul sau o urmareste, dintr-un copac, pe-o vecina cind asta face baie, in cele mai deocheate si mai grele momente ale vietii lui, un batrin vaduv care se gindeste la…"doamne", adica la femei. Limbaj pa bune, intimplari pa bune, personaj pa bune, scriitura pa bune, scriitor pa bune. Lucian Dan Teodorovici obtine ce vrea prin selectia si combinarea diferitor stiluri de oameni si de limbaje, "Moise, cersetorul" fiind o proza pseudo-religioasa, care porneste de la asemanarea unui cersetor cu Moise, Moise al lui Sluter. Combinatie de stil academic, "echinoxist", si stil "popular" (vezi scena din magazin), conglomerat de neologisme care te amuza si stirnesc hazul, text care aproape ca demonstreaza ca intelectualii sint cam "sisi", macar pentru oamenii "de rind". Ca si ceilalti prozatori, Gabriela Gavril are in centru un intelectual si inca strain, un scriitor si profesor englez, o proza despre trairile, gindurile si incercarile lui de a-si gasi linistea, scriitura sigura si frumoasa. Florin Lazarescu scrie povestiri-imagini care par secvente smulse dintr-o parte mai mare, rupta si ea de undeva, de aici si salturile de la o stare la alta, de la un tablou la altul, toate insa ale aceluiasi autor care le stapineste si le daruieste cum si cui vrea. "Unchiul nostru Rafael" de Radu Pavel Gheo e o proza care poate fi considerata o inversare perfecta a lui "Asteptindu-l pe Godot", Godotul lui RPG fiind cineva aparent foarte apropiat, un, sa zicem, unchi, care reprezinta memoria noastra pe care trebuie s-o uitam sau, oricum, uitind-o, putem sa mergem inainte. Insa unchiul asta apare cind si de unde nu te astepti. Daca mai aveam dubii ca n-ar fi vorba de sistemul de care vrem sa uitam si pe care-l visam mort, scena de la sfirsitul prozei, care poate fi citita si aparte, vine ca si unchiul Rafael si clarifica lucrurile. Desi instrumentul de baza al lui Mihai Constandache e descrierea, naratiunea, proza sa are ritm si nerv si se citeste cu placere. "Natasa blues" de Dorin Spineanu e o proza tare de dragoste, interzisa profesoarelor de romana. Serban Alexandru publica un fragment foarte bun din romanul "Omul e mort", iar Iulian Doroftei - o proza despre un poet care prea se mira, prea isi pune intrebari si e prea sensibilos. Cu toate ca are peste 320 de pagini (litere mici, corp 10), volumul are si, putine, lipsuri, de altfel inevitabile in cazul unei antologii, unele dintre ele explicate in "Citeva precizari", lucru pina la urma pozitiv, caci astfel e limpede ca iesenii, adica scriitorii pregatiti la Iasi, au o banca de rezerve tot atit de onorabila si vinjoasa ca si cei din teren, asemeni unor echipe de fotbal din Italia, Anglia sau Spania. Un Stefan Bastovoi, de exemplu, ar fi om de baza in orice echipa, asa cum nu l-as fi ratat in nici un caz pe un Emil Brumaru, dar asta-i treaba alcatuitorului si tine de imaginea grupului, nu de dorinta cititorului.
In incheiere, hai sa va povestesc o intimplare povestita de Ionut Chiva, membru al cenaclului "Litere 2000" si redactor la "Fracturi". Cica mergea el si cu Marius Ianus in metrou, tocmai primisera antologia si Ianus o rasfoia cu mare atentie si in tacere. La un moment dat, seful cenaclului bucurestean a exclamat: "Sa-mi bag pula, astia-s mai buni decit noi!" In afara faptului ca problema fusese pusa aiurea, e clar ca avem un torent de scriitori deosebit de interesanti, unii dintre ei chiar foarte buni, faini, misto, super, beton, klu, T, tiuk!, cum vreti voi - eu zic sa ne bucuram si sa-i urmarim in continuare, c-avem ce, ba!
(intre paranteze fie spus, "fracturistii" au scris despre acest volum, primit pa moca, citeva rinduri "de intimpinare", chipurile, da, bai, sinteti cam provinciali, da' existati si voi, na!)
|
